Silviu Prigoană, poze rare cu cei doi copii din mariajul cu Bahmu. Cu cine seamănă Maximus și Eduard

de: Radu Vasiluta
11:50, 26 sept. 2024

Afaceristul Silviu Prigoană apare în câteva poze rare cu Maximus și Eduard, cei doi copii pe care îi are din mariajul cu Bahmu. Aceștia au participat recent la nunta jurnalistului Horia Ivanovici, care a adunat zeci de vedete. În ceea ce-i privește pe băieții lui Silviu Prigoană, aceștia au crescut mari și sunt adolescenți în toată regula.

Povestea cuplului Silviu Prigoană – Adriana Bahmuțeanu a fost o adevărată telenovelă, cei doi căsătorindu-se de cinci ori. Evident, au bifat același număr de divorțuri, fiecare despărțire fiind cu scandal și acuzații care mai de care mai picante. Din această relație, însă, a rezultat și un lucru bun, și anume cei doi copii ai cuplului.

Silviu Prigoană, poze rare cu cei doi copii din mariajul cu Bahmu

Din miniseria cu cinci episoade ale căsătoriilor dintre Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu au rezultat doi copii. Primul, Maximus Mihai Prigoană, s-a născut în 2007 și a ajuns la frumoasa vârstă de 17 ani. Tânărul a luat mult din trăsăturile fizice ale tatălui său, fiind o copie din tinerețea lui Silviu Prigoană. În ceea ce-l privește pe Eduard Gabriel Prigoană, acesta s-a născut în 2011 și a împlinit 13 ani în primăvară. Mezinul seamănă destul de bine cu mama sa, Adriana Bahmuțeanu.

Recent, aceștia au fost fotografiați la nunta jurnalistului sportiv Horia Ivanovici, care s-a însurat în weekend. A fost vorba de un eveniment monden în toată regula, iar printre invitați s-au numărat zeci de personalități din sport și showbiz. În plus, seara a culminat cu prezența pe scenă a marelui artist Al Bano Carrisi.

Nunta a avut loc la Palatul Snagov, într-un decor feeric, iar imaginile publicate în social media au devenit virale. Anamaria Prodan, care s-a numărat printre invitați, alături de copiii ei, a distribuit poze care au adunat sute de comentarii. Impresara s-a pozat cu Adrian Mutu, Mihai Stoichiță, Florentin Petre, Bănel Nicoliță, Silviu Prigoană și băieții lui, Maximus și Eduard.

Menționă, că Silviu Prigoană a fost la nuntă alături de frumoasa lui soție, Mihaela Prigoană, fiind însoțiți de băieții pe care îi are cu Adriana Bahmuțeanu. După cum se poate vedea în imagini, băieții lui Prigoană au crescut frumos, iar mezinul, Eduard, chiar l-a ajuns pe tatăl său la înălțime. Curios, Maximus, deși e mai mare cu patru ani decât fratele său, e un pic mai scund decât acesta.

Horia Ivanovici, mire la 50 de ani

Jurnalistul și prezentatorul emisiunii „Fanatik Super Liga” s-a însurat în weekend-ul trecut cu iubita lui, Ioana, o adevărată apariție și datorită frumuseții. Datorită părului lung și roșu ca focul, aceasta amintește de sirena Ariel, celebrul personaj Disney. Nunta celor doi a reunit la aceleași mese prieteni vechi din lumea sportului.

Horia Ivanovici s-a însurat cu iubita lui Ioana

În afara îndrăgitului Al Bano, de programul artistic s-a mai ocupat artista Bianca Sârbu, care a reușit să ridice toți oamenii de la mese. Aceasta, încântată de efectul pe care l-a produs programul ei, a anunțat că își majorează tarifele pentru evenimente:

„Vreau să vă zic că după această nuntă am crescut prețul.”

În plus, Bianca Sârbu a avut onoarea să cânte și alături de Al Bano celebra și nemuritoarea melodie „Felicita”.

„Când visele devin realitate! Al Bano, la fel de carismatic, generos și iubit. Multumesc, maestre, pentru acest duet”, a scris Bianca Sârbu.