Sigmund Freud: Cinci cărți scrise de părintele psihanalizei care merită citite

Sigmund Freud a fost un medic neuropsihiatru austriac, de etnie evereiască, fondator al școlii psihologice de psihanaliză. Acesta a scris numeroase cărți, prea puțin discutate în zilele noastre.

Sigmund Freud este considerat a fi părintele psihanalizei. Teoriile pe care se baza acesta vizează următoarele aspecte: dezvoltarea umană este percepută prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual; aparatul psihic respinge dorințe, mai ales pe cele referitoare la conținutul sexual și agresiv, acestea fiind păstrate în sisteme de idei inconștiente; conflictele inconștiente în legătură cu dorințele refulate obișnuiesc să se manifeste în vise, acte ratate și simptome; sursa nevrozelor se găsește în conflictele inconștiente și în sexualitatea reprimată; cu ajutorul metodei psihanalitice, nevrozele pot fi tratate prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și respinse de individ.

Prin urmare, lucrările lui Sigmund Freud introduc noțiuni precum inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor.

Sigmund Freud: Cărți care merită citite

Printre cele mai bune cărți scrise de Sigmund Freud se numără: „ Introducere în psihanaliză”, „Psihologia colectivă și analiza Eului ”, „Interpretarea viselor”, „Psihopatologia vieții de zi cu zi”, „Trei eseuri despre teoria sexului”. În rândurile următoare, vom discuta despre fiecare în parte.

Introducere în psihanaliză

Publicată în anul 1917, lucrarea intitulată „Introducere în psihanaliză” prezintă sintetic, sub forma unor conferințe publice, principalele descoperiri ale lui Sigmund Freud. Sunt discutate cele mai importante fenomene psihice în a căror existenţă inconştientul are un rol decisiv: visul, actul ratat, simptomul nevrotic. Ponderea sexualităţii (infantile) în constituirea inconştientului psihic este evidențiată în conferinţele din 1916-1917, care expun prima teorie freudiană despre psihic.

Cea de-a doua teorie despre psihic, care a prins contur în cadrul conferințelor din 1933, prezină ultima viziune freudiană asupra psihicului, care este mult mai complexă și echilibrată. Acum, inconştientul nu se mai reduce la sexualitatea refulată, definind toate cele trei instante: Eu, Supraeu, Sine.

Psihologia colectivă și analiza Eului

„Psihologia colectivă și analiza Eului” este un text fundamental, publicat pentru prima oară în anul 1921. Acesta este aflat la graniţa dintre psihanaliză şi psihologie socială, reprezentând, alături de „Dincolo de principiul plăcerii” (1920) şi „Eul şi Sinele” (1923), o veritabilă revoluţie în maniera de a vedea funcţionarea psihicului uman.

Temele abordate de părintele prihanalizei în această lucrare sunt narcisismul şi identificarea, instinctul gregar şi hipnoză, idealizarea şi iubirea, sugestia şi libidoul.

Interpretarea viselor

„Interpretarea viselor” este o carte scrisă de psihanalistul austriac Sigmund Freud, publicată în anul 1899. Prin intermediul acesteia, autorul ne învață să ne apreciem visele, deoarece ele ne conduc în profunzimile sufletului nostru, dezvăluindu-ne dorinţele cele mai ascunse. De asemenea, „Interpretarea viselor” oferă instrumentele necesare, pentru a descifra orice produs cultural la care participă inconştientul, de la literatură şi artă la religie şi morală.

Psihopatologia vieții de zi cu zi

Sigmund Freud demonstrează în această lucrare că psihopatologia noastră cotidiană este o tulburare minoră şi trecătoare, de cele mai multe ori, a vieţii psihice, dar semnificativă. Ea ne determină să devenim transparenţi pentru ceilalţi, aşa cum îi face şi pe ceilalţi transparenţi pentru noi.

„De fiecare dată când ne exprimăm greşit în vorbă sau în scris putem să conchidem că avem de-a face cu o tulburare cauzată de procese psihice în afara perimetrului intenţiei noastre, dar trebuie să admitem că eroarea de vorbire şi de scriere urmează adesea legile similitudinii, ale comodităţii sau ale tendinţei de accelerare…”

Trei eseuri despre teoria sexului

Această lucrare are la bază accentuarea importanţei vieţii sexuale pentru toate acţiunile umane şi extinderea conceptului de sexualitate. Astfel de aspecte au oferit întotdeauna motivele cele mai puternice pentru rezistenţa la psihanaliză. Lipsa de cuvinte puternice a mers atât de departe, încât s-a vorbit despre „pansexualismul” psihanalizei şi i s-a reproşat absurd că ar explica „totul” prin sexualitate.

În legătură cu „extinderea” conceptului de sexualitate, care este atât de necesară ca urmare a analizei copiilor şi a aşa-numiţilor perverşi, ar trebui ca toţi cei care dispreţuiesc psihanaliza să îşi aducă aminte că sexualitatea extinsă a psihanalizei este asemenea Erosului divinului Platon.