Sfaturile părintelui Calistrat Chifan pentru cei care vor să se căsătorească: „Cu cât te-ai vândut mai scump, pui mâna pe produsul cel mai bun și mai finit” – VIDEO

de: BZI.ro
13:26, 01 feb. 2023

Părintele Calistrat Chifan a oferit, în emisiunea BZI LIVE, câteva sfaturi pentru cei care vor să se căsătorească. Iată de ce, în unele cazuri, Dumnezeu nu-i ajută pe oameni să își găsească un partener potrivit și să se căsătorească.

Există multe persoane care își doresc să se căsătorească, dar care nu își găsesc un partener care să simtă nevoia de uniune în fața lui Dumenzeu. De ce se întâmplă acest lucru? Ei bine, potrivit părintelui Calistrat Chifan, dacă băiatul nu ar avea acces la o fată, iar aceasta nu ar ceda cu atât de multă ușurință, ar prețui-o și nu ar mai lăsa-o să plece, fiindcă ar ști cât este de valoroasă. Astfel, ar cere-o de soție mult mai repede, fără să aștepte ani întregi până să facă acest pas.

Sfaturile părintelui Calistrat Chifan pentru cei care vor să se căsătorească: „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul”

Căsătoria este definită prin uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii. În fața lui Dumnezeu, însă, căsătoria este o taină împotriva desfrânării, împotriva singurătății și împotriva dușmanilor, în care soții să își fie ajutor potrivit unul altuia în necazuri, pentru a duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu de a umple pământul prin nașterea de prunci.

„Noi, prin porunca Scripturii, avem scris: „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul.” Acum, din punct de vedere natural, căsătoria ce este? Însoțirea cu o persoană de partea adversă, adică soț – soție, femeie – bărbat. Apare atracția biologică, în primul rând, care este naturală, firească. Două păsări își fac un cuib, scot puii, vulpea își face un bârlog, își pune puii, lupoaica, leoaica, orice altă ființă. La noi, prin Nunta de la Cana Galileei și mai înainte, chiar în Vechiul Testament, prin binecuvântarea părinților punând mâinile cruciș, nunta a fost binecuvântată de Dumnezeu, pentru că din ea se naște neamul omenesc. Ca drept dovadă că Dumnezeu i-a spus personal lui Adam: „Cunoaște pe Eva, femeia ta și nașteți fii.” Adică arătând că așa dăinuie neamul omenesc.”, a declarat părintele Calistrat Chifan, pentru BZI LIVE.

Părintele Calistrat Chifan: „În anii ’70, ’73, ’75 până în ’80, fata, dacă trecea de 18 sau 19 ani, deja era o nenorocire, era bătrână”

Părintele Calistrat Chifan este de părere că sunt mulți tineri care așteaptă să împlinească 30 de ani și mai apoi să se căsătorească. Dar această practică nu este una corectă, deoarece atracția trupească și cea sufletească se estompează, nemaifiind aceeași ca la 18, 19 sau 20 de ani. Mai mult, la acea vârstă, fecioara nu mai intră curată în biserică, iar acest lucru nu este plăcut lui Dumnezeu.

„Faptul că astăzi avem mai multe mode sau mai multe paradigme în ce privește căsătoria, apare următorul lucru. Eu le-am prins pe toate și pot vorbi despre toate. În anii ’70, ’73, ’75 până în ’80, fata, dacă trecea de 18 sau 19 ani, deja era o nenorocire, era bătrână. Ce era în această tradiție rămasă naturală? Te mărită și te însoară cât ești numai foc și pară și să ai tot ce-are o floare, și parfum, miros, culoare. Deci în momentul în care tu auzi un „te iubesc”, tresari, te-a pupat un băiat, tremuri, vezi un băiat frumos, îți sclipesc ochii. Normal că la 30 de ani nu o să mai ai atracția trupească sau sufletească, pe care ai avut-o în tinerețe, când aveai 18, 19 sau 20. De aceea, cele mai frumoase căsătorii și cele mai reușite sunt în vremea studenției. Care era avantajul aici în taina căsătoriei? Fecioara mai intra curată în biserică și știa de un singur bărbat, fecioarele noastre sunt simpatice astăzi, dar ele sunt poate la al 24-lea bărbat.

De ce? Pentru că a prietenit o lună cu ăla, o lună cu ăla, o lună cu ăla. Și eu, ca cel care spovedesc, totdeauna le-am spovedit pe fete ca pe sora mea. Când tu te duci la un băiat și stai cu el un an, doi, trei, patru și nu-ți dă un inel, nu te cere în căsătorie, nu-ți plătește, tu stai cu el acolo, tu ce ești? Femeie de serviciu, mașină de plăcere, muză, pe ce post stai la el? E o întrebare curioasă.”, a adăugat părintele Calistrat Chifan.