Sfântul Ciprian: Viața și învățăturile vrăjitorului ajuns sfânt

de: Cristian Zavastin
13:36, 02 sept. 2021

Sfântul Ciprian este considerat ocrotitorul de vrăji şi blesteme și păzitorul căsniciilor trainice și este prezănuit de creștinii ortodocși pe 2 octombrie.

Sfântul Ciprian a trăit în timpul împăratului Diocletian (284-305) și a fost vrăjitor, filosof și slujitor al zeului păgân Apolo din Antiohia Siriei. Sfântul Ciprian, de neam din Cartagina, s-a născut din părinţi necredincioşi, și a fost dat în copilărie spre slujba zeului păgân Apolon. Când avea doar 7 ani, acesta a fost dat de părinți unor vrăjitori pentru a învăţa arta vrăjitoriei şi a înţelepciunilor necurate.

După 3 ani a fost trimis de părinţi la muntele Olimpului, unde se spunea că își au sălașul și mulţi diavoli. Acolo, Ciprian a învăţat multe meșteșuguri drăceşti, știind să stârnească vântul, să aducă tunete şi ploi, să facă stricăciune în grădini şi chiar să producă vătămări oamenilor prin lucrări diavolești.

La muntele Olimp, Ciprian a avut ocazia să vadă toate meșteșugurile divolești și toţi zeii şi zeiţele păgâne. Pentru a face asta, Ciprian a fost nevoit să facă și sacrificii, fiind obliagt să țină 40 de zile de post, în care a mâncat doar după apusul soarelui și numai ghindă.

La vârsta de 15 ani, Ciprian a ajuns la niște dascăli care știau toate tainele diavoleşti. Ajuns în cetatea Agra, Ciprian a slujit-o pe zeiţa Ira și a învățat și mai multe taine drăcești. Pe urmă a slujit zeiței Artemis la Tauropoli, după care a mers la Lachedemonia unde s-a inițat în tainele vrăjitorieri şi nălucirilor. Acol oa învățat să vorbească cu morţii.

Sfântul Ciprian, bine văzut de cetele diavolești

La vârsta de 20 de ani, Ciprian a mers la cetatea egipteană Memfis, unde s-a desăvârșit în vrăjitorie și farmece. După alți 10 ani, Ciprian a deprins cititul în stele și a deprins tainele farmecelor care duc sufletele la pierzanie prin jertfe intrând în contact cu diavolul, care i-a făgăduit că îl va face mare boier în iad după ce va părăsi corpul pământesc.

În Antiohia, Ciprian a reușit prin vicleșuguri diavolești să întoarcă pe mulți de la calea cea dreaptă și să-i ducă astfel spre piere și închinare diavolului. Pe unii, Ciprian i-a învăţat să zboare, pe alţii să plutească, iar pe alţii să meargă pe apă.

Mai mult, Ciprian era cinstit de cei fără de lege, pe care îi ajută cu puterea diavolească la desfrânare, la mânie sau la facerea de răutăţi.

Cum l-a schimbat întâlnirea cu Iustina

În acea perioadă în Antiohia a fost o fecioară Iustina, care a îmbrățișat cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă era din părinți păgâni.

Ascultând propovăduirea unui diacon, Iustina a reușit să-și aducă părinții pe calea credinței și au fost botezați de episcop.

De Iustina s-a îndrăgostit tânărul Aglaid, care provenea din familie bogată și care trăia în desfrâu. Ajutat de divaol, Aglaid a început să o amăgească pe fecioară şi să o atragă spre desfrâu, însă aceasta fugea mereu de el. Mai mult, Aglaid a vrut să o ducă cu sila pe Iustina la casa lui, însă fără sorți de izbândă. Neştiind ce să mai facă, Aglaid a cerut ajutorul vrăjitorului Ciprian. Acesta i-a dat lui Aglaid o licoare cu care să stropească locuința Iustinei pentru a-i aprinde acesteia dorul de Aglaid.

Fecioara credincioasă a fost nevoită să lupte cu lucrarea diavolului care îi aducea în minte tot felu lde lcururi necurate, însă prin rugăciune a reușit să biruie forțele întunericului.

Dar Ciprian nu s-a dat bătut și a apelat la lcurări și mai necurate pentru a corupe sufletul tinerei. În să Iustina a biruit prin rugăciune pe diavol şi l-a gonit cu ruşine.

Ciprian a apelat atunci la un șef al cetelor diavolești, însă nici acesta, sub chip de femeie, nu a reușit să o păcălească pe fecioară.

Văzând acestea, Ciprian a trimis un diavol la Aglaid în chip de Iustina, însă acesta s-a înspăimântat, iar vrăjitorul l-a preschimbat în pasăre şi l-a trimis la casa fecioarei, însă a fost la un pas să piară.

Atunci, Ciprian a trimis toate relele asupra Iustinei și casei ei, însă rugăciunile fecioarei au i-a tămăduit pe toți.

Cum s-a întors Sfântul Ciprian spre calea cea dreaptă și a murit în numele credinței

Văzând toate cele întâmplate, Ciprian i-a transmis diavolului că doar puterea lui Hristos este cea adevărată și că îi va ruga pe creştini să-l miluiască.

Atunci, diavolul a vrut să-l ucidă pe Ciprian, însă acesta a cerut ajutorul „Dumnezeului Iustinei“ și și-a făcut semnul crucii. Pe urmă a fugit la episcop şi l-a rugăat să-i dea Sfântului Botez.

Episcopul l-a învăţat sfânta credinţă, l-a botezat, iar Ciprian presărându-şi cenuşă pe cap s-a pocăit şi a fost primit între cei credincioşi. Pe urmă, episcopul l-a făcut pe Ciprian diacon, iar după un an l-a hirotonit preot.

Văzând acestea, diavolul a trimis mulți clevetitori care să-i vorbească de rău pe Ciprian și Iustina. Cei doi au fost judecați și aruncați în temniță. Nedorind să renunțe la credință, împăratul Claudiu i-a osândit la moarte prin tăiere cu sabie.

Trupurile lor au zăcut şase zile neîngropate după care au fost duse la Roma, unde Rufina i-a îngropat cu cinste. La mormântul lor au început să se facă multe tămăduiri ale celor bolnavi care alergau acolo.