Sfânta Cristina. Când e marea sărbătoare a mucenicei și cum putem să ne rugăm la ea

de: Iurascu Catalina
09:19, 09 iul. 2024

Multe credincioase îi poartă numele, însă puține știu că își pot sărbători onomastica pe data de 24 iulie. Cu toții se pot ruga oricând cu Acatistul Sfintei Cristina, primind bucurie, sănătate și liniște sufletească.

Cine a fost Sfânta Cristina

Sfânta Mare Muceniță Hristina s-a născut în cetatea Tir, în timpul împăratului Septimiu Sever. A fost fiica reprezentantului imperial al cetății, Urban. Din cauza frumuseții sale deosebite, tatăl său a închis-o într-un turn, la vârsta de doisprezece ani. Dorind să o protejeze de ochii lumii, acesta plănuia să o țină închisă până aceasta ajungea la vârsta majoratului.

Simțindu-se nedreptățită, Sfânta s-a rugat la Cel care a adus toate de la neființă la ființă și, în urma rugăciunilor, i s-a arătat un înger. Îngerul i-a arătat tainele dumnezeiești și, după ce aceasta le-a descoperit și înțeles, Hristina a distrus întreg turnul.

În urma acestui gest, a fost supusă la chinuri inimaginabile de către tatăl său. A fost aruncată în temniță, fără drept de mâncare, în aceasta a fost hrănită în chip minunat de îngeri. După alte chinuri, a fost aruncată în mare.

Marea i-a fost scăldătoarea Sfântului Botez și un nor luminos a umbrit-o și a auzit voci de sus. După săvârșirea Sfântului Botez, s-a auzit numele Sfintei Treimi.

Suferințele sale nu s-au oprit nici după moartea tatălui său, succesorul acestuia chinuind-o și mai tare. În cele din urmă, Hristina a primit moartea prin sabie și a fost primită în Împărăția Cerurilor.

Acatistul Sfintei Mare Mucenici Hristina

Toți creștinii se pot ruga la Sfântă pentru vindecarea de boli, necazuri, supărări dar și dacă sunt în căutare de liniște sufletească. Acatistul ei este pentru toți credincioșii aflați în nevoie. El începe așa:

„Mult pătimitoarei, prealăudatei Muceniţe Hristina, celei ce numele Mântuitorului a purtat, crucea suferinţei spre Golgota pătimirilor a ridicat, veniţi să-i împletim cântări de laude, zicând: Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!”

Rugăciunile îți pot da speranță când simți că nu mai ai nicio scăpare. Important este să fii optimist și să te rogi sincer, plin de credință. Rugăciunea către Sfânta Muceniță este următoarea:

„O, de trei ori fericită Muceniţă Hristina, ceea ce te-ai învrednicit a pătimi pentru Hristos, ajută-ne şi pe noi să primim cu dragoste şi înţelegere ispitele ce vin asupra noastră. Ca ceea ce nu ai cârtit niciodată în timpul chinurilor, ajută-ne să nu cârtim pe cărarea vieţii celei trecătoare asupra întâmplărilor ce se abat asupra noastră. Asemenea ţie, celei ce te-ai rugat cu lacrimi fierbinţi şi cu post spre a ţi se descoperi tainele cele ascunse şi pentru a putea ajunge cu bine la limanurile cereşti, ajută-ne şi pe noi să ne putem ruga şi posti ca să ne simţim şi noi că trăim pentru şi în Dumnezeu şi să nu ne pierdem timpul în deşert. Mijloceşte înaintea lui Hristos, cu îndrăzneala pe care ai dobândit-o, să ne mântuiască cu judecăţile pe care le ştie El, ca ajungând şi noi în cereasca Împărăţie să slăvim pururi pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt şi pe tine, mijlocitoarea noastră. Amin.”

Sfânta Cristina este sărbătorită, an de an, de către credincioși, pe data de 24 iulie.