Serviciul Județean de Ambulanță Iași face angajări! A fost scos la concurs un post de tehnician debutant

de: Redacția BZI
02:00, 23 iul. 2024

Serviciul Județean de Ambulanță Iași face angajări. În acest sens, a fost scos la concurs un post vacant de tehnician debutant la stația centrală – Birou Mișcare și Exploatare Auto

Persoanele care vor să se înscrie la concurs pentru acest post vacant trebuie să îndeplinească o serie de condiții specifice. Astfel, trebuie să fie absolvenți de studii liceeale, cu diplomă de Bacalaureat. Trebuie să prezinte o electrocardiogramă – examen cardiologic și glicemia, precum și un aviz psihologic. De asemenea, trebuie să fie apți din punct de vedere medical, să aibă permis de conducere valabil pentru autovehiculele din categoriile B și să dețină cunoștințe de operare Microsoft office, nivel minim.

Serviciul Județean de Ambulanță Iași face angajări! Care este calendarul concursului

Persoanele interesate de postul vacant din cadrul SAJ Iași își vor putea depune dosarul de concurs până la 5 august 2024, ora 13.00. Selecția acestora va avea loc în data de 7 august 2024, iar rezultatele vor fi afișate în aceeași zi, la ora 15.30. Contestațiile privind rezultatele acestei probe vor putea fi depuse în data de 8 august 2024, în intervalul 9.00-12.00, iar afișarea acestora se va face pe 9 auagust 2024. Proba scrisă a concursului de angajare va avea loc în data de 12 august 2024, începând cu ora 10.00, rezultatele fiind afișate în aceeași zi, la ora 15.30. Persoanele nemulțumite vor putea depunde contestații în data de 13 august 2024, între orele 9.00-12.00, urmând ca rezultatele acestora să fie făcute publice în data de în aceeași zi, la ora 15.30. Ultima probă a concursului, cea a interviului, se va desfășura în data de 14 august 2024, ora 10.00. Rezultatele acesteia vor fi făcute publice pe 14 august 2024, ora 15.30. Contestațiile se vor putea depune în data de 16 august 2024, în intervalul 9.00-12.00, iar rezultatele soluționării se vor face publice în aceeași zi, la ora 15.30. Rezultatele finale ale concursului de angajare vor fi afișate în data de 19 august 2024, ora 15.30.

Ce condiții generale trebuie să îndeplinească participanții

Candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale. Astfel, pot participa la concurs persoanele care au cetățenia română sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene și cele care cunosc limba română, scris și vorbit. Totodată, candidații trebuie să aibă capacitate de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate. Candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei. Trebuie specificat faptul că nu pot ocupa postul scos la concurs de SAJ Iași persoanele care au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Nu pot candida la concursul de angajare organizat de Serviciul de Ambulanță Județean Iași persoanele care execută o pedeapsă complementară prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de care nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii și nici cele care au comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019, privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.