Serviciul de Ambulanță Județean Iași face angajări. Au fost scoase la concurs nouă posturi
Serviciul de Ambulanță Județean Iași organizează concurs pentru ocuparea a nouă posturi vacante. Se dorește să angajeze cinci șoferi autosanitară II pentru Stația Centrală Iași, doi șoferi autosanitară II pentru Substația Pașcani, un șofer autosanitară II pentru Substația Hârlău și un șofer autosanitară I, pentru aceeași substație.
Persoanele care își doresc să ocupe una dintre aceste funcții trebuie să știe că își vor putea depune dosarele de concurs până în data de 11 iulie 2022, ora 13.00. Proba scrisă a concursului se va desfășura în data de 19 iulie 2022, la ora 9.00, în sala de training, din Bulevardul Primăverii nr. 74, et. 2. Proba practică va avea loc în data de 22 iulie 2022, ora 10.00, urmând ca proba interviului să aibă loc în data de 27 iulie, ora 10.00.
Serviciul de Ambulanță Județean Iași la concurs nouă posturi de șofer autosanitară
Candidații pentru aceste posturi trebuie să aibă cetățenie română, cetățenia altor state membre ale Uniunii Europe sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România. Trebuie să cunoască limba română, scris și vorbit, să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale și capacitate deplină de exercițiu. Persoanele care doresc să ocupe unul dintre aceste posturi trebuie să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate și trebuie să îndeplinească condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs.
Candidații trebuie să demonstreze că nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Ce condiții trebuie să îndeplinească persoanele care doresc să candideze pentru unul din posturi
Candidații pentru postul de șofer autosanitară II trebuie să dețină diploma de bacalaureat sau diplomă de absolvire a liceului și permis de conducere pentru șofer profesionist valabil pentru autovehicule din categoriile B și C. Conform Ordinului nr. 1471/2011, candidații trebuie să aibă 3 ani vechime ca șofer profesionist. Totodată, trebuie să dețină diplomă de absolvire a cursului de ambulanțier conform ordinului ministrului sănătății privind înființarea Școlii de Ambulanțieri în cadrul Stației de Salvare a Municipiului București, actual Serviciul de Ambulanță București-llfov, precum și în alte servicii județene de ambulanță acreditate prin ordinal ministrului sănătății (conform Ordinului nr. 1471/2011).
În schimb, pentru funcția de șofer autosanitară I, candidații trebuie să dețină diplomă de bacalaureat sau diplomă de absolvire a liceului, permis de conducere pentru șofer profesionist valabil pentru autovehicule din categoriile B și C și 6 ani vechime ca șofer profesionist sau 3 ani ca șofer autosanitară II (conform Ordinului nr. 1471/2011).
Totodată, persoanele care doresc să angajeze pe unul dintre nouă posturi scoase la concurs de către Serviciul de Ambulanță Județean Iași trebuie să dețină și diplomă de absolvire a cursului de ambulanțier conform ordinului ministrului sănătății privind înființarea Școlii de Ambulanțieri în cadrul Stației de Salvare a Municipiului București, actual Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, precum și în alte servicii județene de ambulanță acreditate prin ordin al ministrului sănătății (conform Ordinului nr. 1471/2011).