Serghei Lavrov a acuzat G7 că urmăreşte „dubla restricţionare” a Rusiei şi Chinei
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat sâmbătă G7 că urmăreşte „dubla restricţionare” a Rusiei şi Chinei prin deciziile adoptate la summitul de la Hiroshima, transmite Reuters.
Într-o conferinţă televizată, şeful diplomaţiei de la Moscova a reafirmat teza conform căreia Occidentul foloseşte Ucraina pentru a obţine o victorie strategică împotriva Rusiei.
„Obiectivul a fost formulat tare şi deschis – să fie înfrântă Rusia pe câmpul de luptă, dar să nu se oprească aici, ci să o elimine drept competitor strategic”, a susţinut el.
Serghei Lavrov a acuzat G7 că urmăreşte „dubla restricţionare” a Rusiei şi Chinei
Statele Unite şi partenerii lor au respins astfel de acuzaţii în trecut, arătând că obiectivul este să ajute Ucraina să se apere de o agresiune ilegală, reaminteşte Reuters.
G7 – grupul democraţiilor cu cele mai avansate economii – a convenit să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei şi să reducă expunerea faţă de China. Liderii grupului au cerut Beijingului să facă presiuni asupra Moscovei pentru încetarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei.
Lavrov a susţinut că Occidentul face presiuni asupra statelor să rupă relaţiile comerciale şi economice cu Rusia, însă ţara sa este susţinută de mulţi aliaţi.
G7 avertizează că orice coerciţie economică ‘va avea consecinţe’
Liderii ţărilor G7, reuniţi în summit la Hiroshima în Japonia, au avertizat sâmbătă că orice încercare de „coerciţie economică” ar avea „consecinţe”, vizând implicit practicile Chinei, dar fără a o numi, notează France Presse, potrivit Agerpres. Combaterea încercărilor Beijingului de a utiliza măsuri de restricţionare a comerţului în scopuri diplomatice este o temă centrală a reuniunii şefilor de stat şi de guvern din grupul celor mai industrializate şapte democraţii.
„Vom lucra împreună pentru a ne asigura că încercările de a folosi dependenţele economice ca armă” să fie „sortite eşecului” şi să aibă „consecinţe”, au declarat responsabilii G7 într-un comunicat.
„Ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la constrângerea economică”, care nu doar dăunează comerţului internaţional, ci „subminează de asemenea ordinea internaţională bazată pe respectarea suveranităţii şi a statului de drept şi, în cele din urmă, compromite securitatea şi stabilitatea globală”, au adăugat ei.
G7 este deosebit de îngrijorat de vulnerabilitatea sa în sectoare strategice precum mineralele esenţiale, semiconductorii şi bateriile electrice.
Liderii grupului doresc să consolideze lanţurile de aprovizionare pentru a evita perturbarea acestora şi pentru a se asigura că tehnologiile cu aplicaţii în materie de securitate naţională sunt „controlate în mod corespunzător”.
Oficialii europeni şi americani au evocat dimineaţă elementele de limbaj faţă de Beijing, care ar trebui să fie prezente în comunicatul final al G7 aşteptat duminică.
Această declaraţie comună nu va conţine nimic „ostil” sau „gratuit”, ci mai degrabă un apel pentru „relaţii stabile cu China şi pentru a lucra împreună pe probleme de interes reciproc”, potrivit consilierului naţional de securitate al Statelor Unite Jake Sullivan.
Washingtonul a desfăşurat o campanie intensă în ultimele luni pentru a restricţiona accesul Chinei la instrumente avansate de producţie de semiconductori, invocând preocupări de securitate naţională şi împingând Japonia şi Ţările de Jos să ia măsuri similare, aminteşte AFP.