Sentință istorică, dată în Iași! O ieșeancă a învins o rețea-gigant de magazine: cât trebuie să achite Kaufland (Exclusiv)
O ieșeancă a reușit să îngenuncheze lanțul de magazine Kaufland. Astfel, recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au respins apelul formulat de Kaufland împotriva sentinței emise de prima instanță în litigiul cu Cristina Vicol. Magistrații au decis inițial ca gigantul Kaufland să îi achite ieșencei daune morale
Sentință istorică, emisă de magistrații ieșeni! Milioane de români se bucură la auzul acestei vești! Așadar, o ieșeancă a reușit să învingă o rețea-gigant de magazine.
Astfel, recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au respins apelul formulat de gigantul Kaufland, în cadrul litigiului cu Cristina Vicol.
„Instanța respinge cererea de apel formulată de apelanta SC Kaufland Romania SCS împotriva sentinței civile pronunțate de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează”, au afirmat magistrații ieșeni.
Colosul Kaufland, îngenuncheat la Iași: o femeie care și-a rupt mâna în timpul cumpărăturilor a pus la zid supermarketul!
Inițial, judecătorii ieșeni au obligat Kaufland România SCS la plata unei sume de câteva mii de euro către Cristina Vicol. Judecătorii au obligat Kaufland să îi achite femeii suma de 1.397 de lei, drept daune materiale, dar și suma de 15.000 de lei, ca daune morale. Mai mult, reprezentanții supermarketului au fost obligați de instanța ieșeană să îi achite femeii și cheltuieli de judecată, în valoare de 950 de lei. Sentința a fost contestată de către reprezentanții Kaufland. Cristina Vicol (51 de ani) a dat în judecată SC Kaufland România SCS la mijlocul lunii septembrie 2019. Femeia le-a cerut magistraților din cadrul Judecătoriei Iași să oblige firma amintită la plata unor despăgubiri în valoare totală de 23.500 de lei. Ieșeanca a povestit în cererea adresată judecătorilor că, pe 19 aprilie 2019, în jurul orei 9:00, a mers, împreună cu soțul ei, la magazinul Kaufland de pe strada Pavlov, nr. 14.
„Pardoseala din incinta magazinului, la raionul de legume și fructe, era acoperită cu ulei, ceea ce făcea ca acea pardoseală să fie foarte alunecoasă. Pardoseala nu era în curs de curățare și nici nu exista vreo avertizare din partea magazinului, pentru a preveni eventuale accidente. La un moment dat, am alunecat pe pelicula de ulei, suferind o fractură la mâna dreaptă”, a afirmat femeia.
Potrivit ieșencei, după incident, medicul legist i-a eliberat un certificat în care a notat că victima a avut nevoie de 55 – 60 de zile de îngrijiri medicale pentru trauma suferită. Mai mult, a fost necesar ca mâna femeii să fie pusă într-un aparat gipsat.
„La înlăturarea aparatului gipsat, s-a dovedit că sudarea fracturii s-a făcut incorect. Acest lucru a determinat ca, în continuarea imobilizării gipsate, să fie necesare ședințe de recuperare kineto-terapeutică. Tratamentul continuă, iar mâna fracturată nu și-a recăpătat mobilitatea inițială. Durerile sunt permanente”, a adăugat Cristina Vicol în instanță.
Ce au spus reprezentanții Kaufland
Ieșeanca a adăugat că nu și-a putut exercita sarcinile de serviciu. Acest lucru a obligat-o la un efort suplimentar ulterior, pentru recuperarea activităților ce nu au putut fi delegate. În plus, Cristina Vicol a afirmat că s-a aflat în imposibilitatea acordării îngrijirilor necesare tatălui ei, care este bolnav.
„Acest fapt a generat cheltuieli pentru servicii pe care, în mod normal, le făceam eu, dar a generat și o stare de stres continuu”, a susținut ieșeanca.
Potrivit acesteia, veniturile sale au fost diminuate, pentru că nu și-a putut efectua activitatea profesională, dar și din cauza faptului că a avut diverse cheltuieli pentru intervenții medicale.
„Toate acestea reprezintă consecințe ale conduitei neglijente a pârâtei (SC Kaufland România SCS)”, a subliniat femeia.
Ea a mai susținut că, anterior apelării la instanță, ea a încercat să rezolve problema în mod amiabil.
„Anterior învestirii instanței cu acest dosar, i-am solicitat pârâtei (SC Kaufland România SCS) să compenseze prejudiciul produs. I-am transmis acesteia o notificare scrisă. Am solicitat o plată compensatorie”, a susținut Cristina Vicol în fața magistraților.
În schimb, drept răspuns, reprezentanții Kaufland au susținut că nu au avut vreo vină pentru faptul că femeia și-a rupt mâna în magazinul lor. Mai mult, aceștia au greșit în adresa respectivă și locul, dar și data producerii incidentului, arătând că ar fi fost vorba despre o problemă ce s-ar fi petrecut într-un magazin Kaufland din județul Neamț.
„În legătură cu incidentul care a avut loc în Kaufland Piatra Neamț pe 23 aprilie 2019, regretăm situația în care vă aflați, deși nu este culpa companiei”, a menționat, în răspunsul trimis femeii, Cătălina Iancu, directorul Departamentului Legal & Compliance, din cadrul Kaufland România.
Cristina Vicol a subliniat faptul că ceruse daune de 5.000 de euro, dar cei de la Kaufland s-au oferit să achite doar cheltuielile medicale, susținând că vor da 10.000 de lei, adică mai puțin de jumătate din suma cerută de ieșeancă.