Sentință definitivă într-un alt scandal de corupție la UMF! Ce au decis judecătorii ieșeni!
Judecătorii ieșeni au emis o sentință definitivă într-un alt scandal de corupție la UMF! Două persoane, un bărbat și o femeie, s-au ales cu câte 2 ani de închisoare, cu suspendare. Acuzațiile aduse de anchetatorii ieșeni în acest caz au fost de complicitate la trafic de influență și, respectiv, cumpărare de influență
Sentință definitivă într-un alt scandal de corupție la UMF! Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au menținut pedepsele aplicate în cazul lui Andrei Chebac și al Elenei Gabriela Cătănoiu
În urmă cu câteva luni, Tribunalul Iași a decis recent condamnarea lui Andrei Chebac și a Elenei Gabriela Cătănoiu.
„Instanța îl condamnă pe inculpatul Andrei Chebac la pedeapsa principală de 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la trafic de influență. Condamnă pe inculpata Gabriela Elena Cătănoiu la pedeapsa principală de 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru cumpărare de influență”, au precizat atunci magistrații ieșeni.
Ulterior, cei doi au contestat sentința, sperând că vor scăpa de acuzații sau că vor primi pedepse mai blânde.
Scandal de corupție la UMF, izbucnit în urmă cu 3 ani
În urma cu aproximativ 3 ani, procurorii ieseni au dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane, în cadrul acestui scandal de corupție de la UMF . Au fost trimiși în judecată Vladimir Paun și Mustafa Abdi, pentru trafic de influență, Andrei Chebac – pentru complicitate la trafic de influență, dar și studenți, printre care se afla și Elena Gabriela Cătănoiu, acuzată de cumpărare de influență.
Potrivit anchetatorilor, faptele celor 7 persoane trimise atunci în judecată au fost strâns corelate între ele și fac referire la presupuse oferiri de bani de către studenți ai Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Iași intermediarilor, în schimbul unor note de trecere la disciplina „Anatomie“, în sesiunea de restanțe.
Ce au spus procurorii despre acest scandal de corupție la UMF
Anchetatorii au afirmat despre acest scandal de corupție de la UMF că sumele de bani vehiculate, între 150 și 450 de euro, ar fi trebuit să ajungă, cel puțin din cunoștințele unora dintre studenți, la cadre universitare. Dar niciunul dintre studenți nu a declarat că a oferit în mod direct presupusele șpăgi.
În urma audierilor martorilor și suspecților, procurorii ieșeni au concluzionat că acele sume de bani nu au ajuns la cadrul didactic vizat.
De remarcat este faptul că acesta nu este singurul scandal de corupție de la UMF Iași din ultimii ani. De-a lungul vremii, procurorii ieșeni au trimis în judecată mai multe persoane pentru fapte similare la UMF Iași. Mai mult, unii dintre inculpați au și fost condamnațio definitiv pentru infracțiuni de aceeași natură comise în cadrul UMF Iași.