Sentința care îi privește pe toți cei care vor să iasă la pensie! Un ieșean a învins în instanță! Bărbatul a cerut să fie pensionat la 56 de ani! (EXCLUSIV)
Un ieșean care a cerut să iasă la pensie la 56 de ani și 9 luni, în loc de 65 de ani, a câștigat un prim litigiu. Astfel, magistrații din cadrul Tribunalului Iași au admis în parte cererea formulată de Ș.G., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii. Mai exact, judecătorii au obligat CJP Iași să emită o nouă decizie în beneficiul electricianului, prin care să soluționeze cererea sa cu valorificarea mențiunilor cuprinse în carnetul de muncă şi în adeverințele depuse la dosarul de pensie
Un ieșean care a cerut să iasă la pensie mai devreme a câștigat un prim litigiu. Așadar, recent, magistrații din cadrul Tribunalului Iași au admis în parte cererea formulată de Ș.G., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii (CJP).
„Instanța admite în parte contestația formulată de Ș.G., în contradictoriu cu intimata CJP Iași. Anulează decizia din 8 octombrie 2021 emisă de CJP Iași. Obligă intimata să emită o nouă decizie în beneficiul contestatorului prin care să soluționeze cererea sa cu valorificarea mențiunilor cuprinse în carnetul de muncă şi în adeverințele depuse la dosarul de pensie, cu aplicarea dispoz. art. 30, alin. 1, lit. i, din Legea nr. 263/2010”, au afirmat judecătorii ieșeni.
În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat o situație similară.
Un ieșean a cerut să iasă la pensie la 56 de ani, în loc de 65 de ani
De remarcat este faptul că decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul dintre ieșeanul Ș.G. și CJP a început pe 25 noiembrie 2021. Mai exact, bărbatul a contestat decizia privind respingerea pensiei pentru limita de vârstă eliberată de CJP Iași. Acesta a solicitat, totodată, anularea deciziei respective, obligarea la emiterea deciziei de pensionare pentru limita de vârstă începând cu data de 24 august 2021 și obligarea CJP Iași la plata cheltuielilor de judecată.
„Pe 24 august 2021, eu am depus la CJP Iași cererea și actele necesare în vederea eliberării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă. Am atașat cererii de pensionare cartea mea de muncă și adeverințele privind vechimea în muncă și încadrarea în grupele de muncă eliberate de firmele la care am lucrat începând cu 1983 până în 2021, având în total un stagiu de cotizare realizat de 41 de ani, 8 luni și 13 zile, fiind încadrat în grupa a II-a de muncă. De asemenea, eu am desfășurat în mod neîntrerupt activități de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice, respectiv electrian lucrări complexe/reparații electrice în cadrul unor firme din București și Iași, conform cărții de muncă și a adeverințelor eliberate de către angajatori”, a subliniat ieșeanul.
În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat o situație similară.
Avocatul Andrei Homeucă: „A considerat că se încadrează în limita de vârstă prevăzută de lege”
Ieșeanul a adăugat că, deși avea 56 de ani și 9 luni la data depunerii cererii de pensionare pentru limita de vârstă, la înregistrarea dosarului, el a avut în vedere dispozițiile art. 56 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.
„Prin excepție de la prevederile art. 55, alin. (1), lit. b, persoanele care au desfășurat activități dintre cele prevăzute la art. 30, alin. (1), lit. g și i beneficiază de pensie pentru limita de vârstă cu reducerea vârstei-standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani realizat în aceste activități”, se arată în legislație.
„În aceste condiții, având în vedere modificarea legislativă de mai sus, clientul meu a considerat în mod legitim că se încadrează în limita de vârstă prevăzută de lege pentru a ieși la pensie. Noi am menționat că nu se poate invoca de către pârâta din cauză faptul că articolul de lege nou introdus ar produce efecte doar pentru viitor, conform principiului neretroactivității legii civile, acest argument fiind greșit susținut și neaplicabil în cauza de față”, a menționat avocatul ieșean Andrei Homeucă.
Acum, un ieșean care vrea să iasă mai devreme la pensie a învins în instanță CJP.