Senatul a adoptat proiectul privind stabilirea datei alegerilor locale
Senatorii au adoptat marţi propunerea legislativă privind stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie. S-au înregistrat 81 de voturi „pentru”, 8 ”împotrivă” şi 39 de abţineri.
Comisia juridică a luat în discuţie marţi şi un proiect similar al Guvernului, la care au dat raport de respingere, proiectul fiind respins şi de plenul Senatului. Unele articole au fost preluate de comisie în varianta finală a proiectului adoptat, care urmează acum să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor – for decizional în acest caz.
Parlamentarii USR s-a abţinut de la vot, senatoarea Florina Preşadă argumentând că acesta are o serie de prevederi neconstituţionale.
„A fost respinsă propunerea USR privind organizarea de vot pe parcursul a două zile – sâmbătă, 26 septembrie, şi duminică, 27 septembrie. (…) PSD nu vrea că cetăţenii, în condiţii de pandemie, să voteze timp de două zile. Sănătatea românilor va fi pusă în pericol. (…) Joacă cu copiatul dintr-un proiect de lege al Guvenului a rezultat într-o decizie de neconstituţionalitate, în bună parte din cauza paralelismului legislativ”, a susţinut senatoarea USR.
Cine s-a abținut de la vot
Şi senatorii PNL s-au abţinut de la vot, Daniel Fenechiu reclamând în plen „maniera de lucru”, prin care un proiect similar al Guvernului a fost respins de Comisia juridică şi aproximativ jumătate dintre amendamente au fost preluate în proiectul legislativ al UDMR.
Iniţiatorul propunerii legislative, liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a precizat că proiectul este unul important, care s-a degajat din dezbaterea publică şi din poziţionările publice ale majorităţii formaţiunilor parlamentare sau chiar neparlamentare legat de data alegerilor locale.
„Sigur că anul acesta este o situaţie specială, în care a trebuit să prelungim mandatele autorităţilor locale. (…) Avem două proiecte legislative, şi unul are raport de admitere şi celălalt de respingere, aşa cum scrie Regulamentul Senatului. Din punct de vedere procedural, Comisia juridică a luat decizia cea mai bună. (…) Haideţi să fim responsabili”, a spus senatorul.
El a subliniat că proiectul prevede şi fonduri pentru indemnizaţiile membrilor şi preşedinţilor secţiilor de votare.
„Acestea sunt, de regulă, prevăzute de o hotărâre de Guvern şi nu de lege, dar pentru că Guvernul nu a prevăzut fondurile necesare, în bugetul anual actual, pentru organizarea celor două alegeri din acest an, Parlamentul a trebuit să vină cu o soluţie în acest sens”, a arătat Cseke Attila.
Când se stabilește data desfășurării alegerilor locale
Propunerea legislativă, iniţiată de UDMR, a avut în vedere contextul epidemiologic existent şi posibil, precum şi necesitatea stabilirii unui consens mai larg al forţelor politice parlamentare cu privire la data la care să se desfăşoară scrutinul.
Potrivit proiectului, data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se stabileşte în ziua de duminică, 27 septembrie 2020, pentru: consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru primari; Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primarul general al Municipiului Bucureşti; consiliile judeţene, precum şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene.