Senatorul Maricel Popa a rămas fără permisul de conducere după ce a fost prins de radar cu 110 kilometri pe oră în localitate! – GALERIE FOTO (EXCLUSIV)
Senatorul PSD Maricel Popa a dat în judecată Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi. Acesta a contestat în instanţă decizia prin care agenţii de Poliţie l-au transformat în pieton. Oamenii legii au reţinut că Popa a depăşit limita legală de viteză cu 60 de kilometri la oră. Senatorului ieşean i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile
Tupeu fără margini al senatorului PSD Maricel Popa! Politicianul a decis recent să dea în judecată Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi. Acesta a contestat la Judecătoria Iaşi procesul-verbal prin care a fost sancţionat de oamenii legii.
Astfel, Maricel Popa le cere magistraţilor ieşeni să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie încheiat de agenţi pe data de 13 iulie 2022, dar şi a sancţiunilor aplicate prin documentul respectiv.
Maricel Popa, cu carnetul suspendat din cauza vitezei
În plângerea adresată judecătorilor ieşeni, senatorul PSD a precizat că a fost sancţionat din pricina vitezei cu care se deplasa.
„Prin procesul-verbal încheiat pe data de 13 iulie 2022, s-a reţinut în sarcina mea că, în aceeaşi zi, la ora 20:12, aş fi condus autoturismul marca Skoda dinspre Iaşi către Movileni cu viteza de 110 kilometri la oră, într-o zonă cu o limită de 50 de kilometri la oră, depăşind, astfel, viteza legală cu 60 de kilometri la oră”, a afirmat Maricel Popa.
Acesta a adăugat că, prin procesul-verbal amintit, a fost sancţionat cu un avertisment, dar şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 90 de zile.
„Vă rog să constataţi nelegalitatea procesului-verbal întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale, sub aspectul lipsei indicării locului săvârşirii faptei”, a mai spus senatorul PSD.
Acesta a subliniat că agentul constatator a menţionat „doar” Drumul Judeţean (DJ) 282 Iepureni.
Senatorul ieşean speră să scape cu obrazul curat, dând vina pe un… indicator!
În continuare, Maricel Popa a mai menţionat în plângerea adresată instanţei că, în opinia lui, procesul-verbal ar fi lovit de nulitate, pe motiv că nu ar fi fost indicat actul normativ sancţionator.
„Procesul-verbal este lovit de nulitate şi sub aspectul caracterului ilizibil al unei părţi din descrierea faptei, unde ar fi trebuit să se afle identificarea mijlocului tehnic cu ajutorul căruia a fost constatată contravenţia”, a mai spus senatorul de Iaşi.
Mai mult, acesta a dat vina pe faptul că indicatorul de la intrarea în localitatea Iepureni nu ar fi vizibil! „Indicatorul de la intrarea în localitatea Iepureni nu este poziţionat astfel încât să fie vizibil pentru participanţii la trafic, fiind «ascuns» în vegetaţie”, a încheiat politicianul ieşean.
Nu este la prima abatere în trafic
De remarcat este faptul că senatorul PSD Maricel Popa nu a negat în nicio secundă faptul că ar fi încălcat legislaţia rutieră, adică nu a contestat că ar fi circulat cu viteza menţionată de poliţiştii ieşeni. Acesta a contestat doar aspecte tehnice care ţin de întocmirea unui proces-verbal de contravenţie. Astfel, senatorul ieşean speră să scape fără suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 3 luni.
Amintim faptul că senatorul PSD nu este la prima sa „ispravă” de acest gen. În urmă cu câţiva ani, acesta a contestat în instanţă un proces-verbal similar. Atunci, poliţiştii ieşeni l-au sancţionat pentru că ar fi circulat cu viteză în zona Bucium. În plus, acum câteva săptămâni, politicianul a fost sancţionat de poliţiştii locali ieşeni după ce a parcat necorespunzător o altă maşină.
Acum, senatorul Maricel Popa speră să scape de sancţiunea primită pentru că a circulat cu 110 kilometri la oră pe o şosea din judeţul Iaşi.