Semnal de alarmă tras de un medic de familie: „Vom claca curând pentru că hârtiile ne vor îngropa“
Un medic de familie din județul Alba trage un semnal de alarmă în ceea ce privește evoluția epidemiei de Covid-19. El susține că statul a scăpat situația de sub control dovadă fiind creșterea numărului de persoane infectate. De asemenea, el se plânge din cauza birocrației.
Medicul de familie din Alba a scris pe pagina sa de Facebook că s-a depășit limita cazurilor de Covid când se mai putea face ceva. Acesta susține că statul a scăpat situația de sub control și a spus că „totul depinde doar de noi, nu mai putem aștepta nimic de la stat, că s-au depășit cazurile când se mai putea face ceva”.
„În consecință, noi, medicii de familie, dar și DSP ul vom claca curând. Pentru că hârtiile ne vor îngropa. Alba a ajuns la peste 3 îmbolnăviri la mia de locuitori fiind pe locul 1 pe țară…… Pentru că nu se va mai putea testa (nici nu mai contează motivul). Și vom fi în situația când știu că pacientul x are covid, dar nu îi pot elibera concediul medical necesar pentru că nu am o hârtie, care hârtie se eliberează doar în urmă testării. Suntem într-un cerc vicios”, a scris medicul din Alba.
Medic de familie: „Nu mai trimitem la testare decât simptomaticii“
Medicul este de părere că în cazul persoanelor cu simptome ușoare nu ar trebui să se mai facă test pentru depistarea Covid-19.
„Nu mai trimitem la testare decât simptomaticii. Pentru cazurile ușoare, medii, sincer nici nu aș mai avea nevoie de testare (semnele sunt foarte sugestive), dar din cauza faptului că am nevoie de deciziile de izolare de la DSP pentru eliberarea concediilor medicale (de fapt nu doar pentru că se dă această izolare), am nevoie de această testare. În occident orice medic de familie poate să elibereze concediul medical fără nici un act adițional. Ei nici măcar nu au formulare speciale așa cum avem noi. Este suficent o foaie A4 în care medicul specifică durata concediului – durata unde nu există limita de zile așa cum avem noi. Din cauza legislației extrem de proaste, medicul de familie din România este constrâns”, a mai precizat medicul de familie.
„Trebuie să prioritizăm cazurile“
În concluzie, medicul cere respect și măsuri din partea statului și îi anunță pe pacienți care va fi relația cu medicul de familie în perioada următoare.
„Vă vom răspunde în funcție de gravitatea cazului. Vorbim la telefon tot timpul, scriem tot timpul, la cabinete consultăm. Per total suntem pe baricade 12 ore/zi sau și mai mult, inclusiv sâmbătă și duminică. Doar să ne înțelegeți că trebuie să prioritizăm cazurile, că nu vă vom putea răspunde în timpul dorit de d-voastră. Dacă vă răspundem sec, enumerăm ce trebuie făcut fără prea multă vorbărie, să nu considerați că nu avem chef ….ci pur și simplu nu mai avem voce sau nu mai avem timp de scris. Folosesc pluralul pentru că știu că scriu și în numele unor colegi de-ai mei, medici de familie”, a mai scris pe pagina sa de Facebook medicul de familie din Alba.