Semnal de alarmă tras de APIA Iași privind arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) atenționează fermierii ieșeni cu privire la obligaţia de a respecta normele de ecocondiţionalitate. Obiectivul acestui standard este menţinerea materiei organice în sol, prevenirea şi reducerea poluării atmosferei. Respectarea de către fermierii ieșeni a acestor norme de bază, poate asigura o bună condiție agricolă a terenurilor, protejarea florei și faunei, precum și grija pentru sănătatea publică.
Ecocondiționalitatea este o componentă a Politicii Agricole Comune ce condiţionează acordarea sprijinului financiar din fonduri europene şi naţionale de respectarea de către fermieri a unor norme de bază legate de mediu și schimbările climatice. În această perioadă s-au înregistrat din ce în ce mai multe incendii de vegetație.
APIA Iași se preocupă de reducerea poluării atmosferice la Iași
Prin aceste restricționări se urmărește menţinerea materiei organice în sol, prevenirea şi reducerea poluării atmosferei.
APIA trage semne de alarmă pentru fermierii care exploatează terenul arabilși ard miriştile sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor. Paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare sunt arse de cele mai multe ori pe terenurile arabile. Cei care au livezi nu trebuie să ardă crengile tăiate în urma curățirii pomilor, deoarece poluează mult atmosfera.
De asemenea, nu trebuie arsă vegetaţia ierboasă sau lemnoasă de pe pajiştile permanente.
În cazul în care fermierul constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei sale a fost arsă, incendiul fiind provocat de o cauză necunoscută, pentru a nu fi sancţionat, acesta trebuie să întocmească și să prezinte la Centrul local sau judeţean al APIA la care a depus cererea de plată, o copie după sesizarea depusă şi înregistrată la poliţie, la Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau, unde este cazul, la Detaşamentul de pompieri.
Acest document doveditor trebuie întocmit înaintea efectuării controlului şi să fie valabil la data efectuării controlului. Dacă documentul are data eliberării ulterioară executării controlului, fermierului i se va aplica sancțiunea administrativă pentru nerespectarea acestui standard.
Copia după sesizarea depusă şi înregistrată la poliţie sau la Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă ori la Detaşamentul de pompieri din cadrul autorităţilor publice locale, unde este cazul, se va prezenta la Centrul APIA în termen de 10 zile lucrătoare de la producerea evenimentului.
Cum vor fi trași la răspundere fermierii care nu respectă bunele condiții agricole
Bunele condiții agricole și de mediu sunt menționate în Codul pentru bune condiții agricole și de mediu (GAEC) 6.2 prevăd că este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. APM informează ieșenii despre problema incendiilor de vegetație înregistrate în ultima perioadă.
Nerespectarea de către fermieri a normelor privind ecocondiţionalitatea conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, a uneia sau a mai multor scheme de sprijin, accesate în cursul anului calendaristic în care a avut loc constatarea, pentru unul sau mai mulţi ani, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau circumstanţe excepţionale care au împiedicat respectarea acestor norme.
Precizăm că APIA Iași a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente.
Se urmăreşte, prin acţiuni comune, reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului.
APIA, încurajează și promovează o bună condiție agricolă pentru care mai mulți fermieri ar trebui să lupte pentru a proteja mediul înconjurător.