Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu: „Regiunea Mării Negre este o zonă de interes strategic pentru NATO”
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a afirmat, la Conferinţa şefilor Apărării din Europa Centrală, că evenimentul a urmărit realizarea unei abordări militare armonizate pe flancul estic.
„Regiunea Mării Negre este o zonă de interes strategic pentru NATO. Prezenţa consistentă a unor structuri aliate, în special americane, şi state precum România, din proximitatea războiului, contribuie la succesul pe care descurajarea îl joacă într-o ecuaţie de securitate”, a declarat el.
Comandantul Comandamentului Armatei Statelor Unite ale Americii în Europa, generalul Christopher G. Cavoli, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au condus Conferinţa şefilor Apărării din Europa Centrală, care a avut loc la sediile Ministerului Apărării Naţionale şi Palatului Parlamentului, joi şi vineri, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Apărării.
La eveniment au participat şefii Apărării din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, alături de lideri ai componentelor Gărzii Naţionale din statele americane Alabama, Colorado, Illinois, Indiana, Minnesota, Nebraska, Ohio, Tennessee şi Texas.
Generalul Cavoli a transmis mulţumiri personalului Armatei României pentru contribuţia adusă la apărarea colectivă
Pe agendă s-au aflat teme privind misiunile şi operaţiile comune, schimbul de informaţii şi acţiunile de sprijin pentru Ucraina. Conferinţa a constituit o oportunitate de a consolida relaţiile la nivel militar în vederea soluţionării complexelor provocări regionale de securitate.
„Găzduiţi forţe ale Statelor Unite ale Americii şi NATO şi contribuiţi în efortul general de descurajare a agresiunii ruseşti”, a arătat el.
De asemenea, el a evidenţiat leadership-ul Forţelor Armate Române în seria de exerciţii ”Defender” din acest an, serie care a constat în trei evenimente de instruire conexe, ”Saber Guardian” fiind ultimul dintre aceste exerciţii.
„Instruirea complexă din cadrul «Saber Guardian» face Alianţa mai puternică şi demonstrează viteza şi eficacitatea forţelor noastre dislocabile”, a adăugat comandantul Comandamentului Armatei Statelor Unite ale Americii în Europa.
La rândul său, generalul Petrescu a subliniat că reuniunea de la Bucureşti a urmărit realizarea unei abordări militare armonizate pe flancul estic ca parte a gândirii defensive aliate care se va definitiva la Summit-ul NATO de le Vilnius, din luna iulie.
”Regiunea Mării Negre este o zonă de interes strategic pentru NATO. Prezenţa consistentă a unor structuri aliate, în special americane, şi state precum România, din proximitatea războiului, contribuie la succesul pe care descurajarea îl joacă într-o ecuaţie de securitate”, a afirmat şeful Apărării din România.
Conferinţele şefilor apărării sunt o componentă esenţială
Potrivit MApN, găzduite în mod regulat de aliaţi din întreaga Europă, conferinţele şefilor apărării sunt o componentă esenţială a abordării cuprinzătoare a Comandamentului Armatei Statelor Unite ale Americii în Europa asupra securităţii regionale. Prin angajamentul continuu, participanţii promovează parteneriate durabile şi intensificarea cooperării între naţiunile aliate. României i-a mai revenit responsabilitatea găzduirii unei conferinţe similare în anul 2015.
Comandamentul Armatei Statelor Unite ale Americii în Europa (USEUCOM) este structura responsabilă pentru operaţiile militare ale Statelor Unite ale Americii în Europa şi în zone din Asia şi Orientul Mijlociu şi în oceanele Arctic şi Atlantic. USEUCOM este constituit din peste 65.000 de militari şi personal civil din Statele Unite ale Americii, dislocaţi permanent în sistem rotaţional, care lucrează în strânsă legătură cu militarii naţiunilor aliate şi partenere. Comanda aparţine unuia dintre cele două comandamente americane dislocate în Stuttgart, Germania.