Șeful NATO vrea să îl convingă pe Erdogan să nu blocheze candidaturile la aderare ale Suediei şi Finlandei
Secretarul general al NATO, Jems Stoltenberg, vrea să răspundă „îngrijorărilor” invocate de Turcia, pentru a bloca candidaturile la aderare ale Suediei și Finlandei, după cum relatează AFP și Reuters.
„Bineînţeles, vrem să răspundem îngrijorărilor pe care Turcia le-a exprimat” pentru a ajunge la „un acord pentru a merge înainte”, a declarat la Copenhaga şeful Alianţei, informează Agerpres. El şi-a reafirmat încrederea într-o „decizie rapidă” privind aderarea celor două ţări nordice.
Stoltenberg susține că NATO este în dialog cu autoritățile turce
Stoltenberg a mai spus că NATO este în prezent în dialog cu autorităţile turce, afirmând că nu este neobişnuit ca în cadrul Alianţei Nord-Atlantice să existe opinii divergente.
„Nu este neobişnuit în NATO să avem opinii diferite asupra unor decizii majore. Avem multă experienţă în NATO, când există opinii diferite, de a ne aşeza la masă şi de a găsi soluţii”, le-a mai spus el jurnaliştilor.
Progresul în ceea ce privește candidaturile Finlandei și Suediei la aderarea la NATO va fi posibil doar dacă se vor lua măsuri concrete pentru a răspunde preocupărilor de securitate națională ale Turciei, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Recep Tayyip Erdogan, Ibrahim Kalin.
Președintele turc a informat NATO cu privire la opoziția Turciei
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, joi, că a informat NATO cu privire la opoziția Turciei faţă de primirea Finlandei şi Suediei în alianța nord-atlantică.
„’Noi le-am spus liderilor NATO că vom spune ‘nu’ cererilor Finlandei şi Suediei. Şi aceasta continuă să fie poziţia noastră”, a afirmat joi Erdogan la televiziunea de stat turcă TRT.
Finlanda şi Suedia au depus miercuri cererile oficiale de aderare la NATO, după invazia rusă în Ucraina.
Turcia reproşează Finlandei şi Suediei că sprijină Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK, clasificat ca organizaţie teroristă de Ankara, SUA şi UE) şi miliţiile kurde YPG din Siria.