Șeful Catedrei de Canto a CNAOB din Iași a dialogat despre activitatea sa didactică, realitățile din învățământul românesc, dar și despre impactul automatizării și noilor media prin intermediul ecranului asupra minții, în Studioul BZI LIVE – FOTO/ VIDEO
Miercuri, 9 decembrie 2020, la ora 15.00, în lumina reflectoarelor Platoului BZI LIVE a fost programată o nouă editie-dialog consistentă, riguroasă, profundă, de impact şi utilitate pentru societatea contemporană şi nouă generaţie! În prim-plan a fost impactul automatizării şi a noilor media prin intermediul ecranului asupra minţii şi comportamentului uman, din perspectiva didactică.
Totul alături de prof. Daniel-Renato Ridiche, şeful Catedrei de Canto a Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” (CNAOB) Iaşi. Pe de altă parte, alături de acesta au fost abordate şi elemente ce ţin de activitatea sa didactică şi profesională, realităţi din învăţământul preuniversitar românesc, proiectele artistice pe care le derulează dar şi relaţia cu elevii.
Invitaţie la o reflecţie critică privind impactul automatizării şi a noilor media prin intermediul ecranului asupra minţii şi comportamentului uman, din perspectiva didactică
Pe acest plan, prof. Daniel-Renato Ridiche considera că: „Noile media şi automatizarea afectează copiii şi părinţii deopotrivă deoarece întreaga societate este de fapt afectată şi, implicit, profesiile şi domeniile de activitate: piloţi de avion sau auto, medici, arhitecţi, artişti, scriitori etc. Cunosterea tacita >/explicită > – subutilizarea, >, dorinţele greşite, adâncirea în fluxul muncii implica stări de concentrare profundă ce pot fi produse de toate tipurile de efort. Acccentul pus de automatizare pe viteza şi eficienţa este mai mult motivat de profit şi nu de grijă pentru binele oamenilor – are efectul scoaterii complexităţii din activitatea umană diminuând provocările şi implicarea pe care o cereau. Preluând sarcinile dificile >, făcându-le mai puţin solicitante, software-ul face şi mai improbabilă implicarea noastră în eforturi care ne testează abilităţile şi ne dau un sentiment de împlinire şi satisfacţie”, analizează prof. Daniel-Renato Ridiche.
„Automatizarea ne eliberează de lucrurile care ne fac să ne simţim… liberi. Nu suntem foarte raţionali când abordăm automatizarea sau să-i înţelegem implicaţiile”
În acest context, şeful Catedrei de Canto a Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi arata şi că: „Automatizarea ne eliberează de lucrurile care ne fac să ne simţim… liberi. Nu suntem foarte raţionali când abordăm automatizarea sau să-i înţelegem implicaţiile. Costurile automatizării sunt greu de evidenţiat > iar costurile personale sunt şi mai misterioase >. alegerea etică. Cyberpsihologia – Comportamentul uman în mediul on-line. Colonialism digital, Internet, smart-phone, obiectele conectate etc. Când mijlocul de transmitere al mesajului ia locul mesajului”, mai punctează prof. Daniel-Renato Ridiche.
„Diminuarea capacităţilor intelectuale >”
„Deposedare de viaţă personală/ Omul extro-dirijat. Dezintegrarea culturii >. Contracţia spaţiului şi a timpului > – mai puţin timp de viaţă/iluzia câştigului de timp>>. Negarea trupului şi alterarea sănătăţii sale >. Primatul virtualului asupra realului >. Diminuarea capacităţilor intelectuale >. Terapii şi profilaxii privind dependenta de mediul digital şi a efectelor noilor media”.
Toate acestea sunt elemente care formează structura argumentelor prof. Daniel-Renato Ridiche în planul proiecţiei ce ţine de impactul automatizării şi a noilor media prin intermediul ecranului asupra minţii şi comportamentului uman, din perspectiva didactică.
Cine este prof. Daniel-Renato Ridiche. Are 12 ani la catedră şi este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” şi al Facultăţii de Interpretare Muzicală
Prof. Daniel-Renato Ridiche, şeful Catedrei de Canto a Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi are 12 ani la catedră. Este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi şi al Facultăţii de Interpretare Muzicală – Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iaşi. Are şi un master în Interpretare Muzicală. La momentul actual este profesor de Canto şi Muzica de Cameră la colegiul Bancil` şi profesor metodist al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi. A participat la numeroase cursuri de perfecţionare (prof. I, grad I didactic, a absolvit cursurile de formator adulţi, >. Este coordonator al Concursului Naţional de Canto >, co-fondator, coordonator şi dirijor al Corului de Cameră > al Companiei de Transport Public din Iaşi, desfăşoară o activitate publicistică constantă în revistele de specialitate având şi diverse proiecte de colaborare pe partea profesională şi muzical-artistica cu diverse instituţii din Iaşi (Opera Naţională Romana Iaşi, UNAGE, CTP, Biserica Sfântul Necatrie din Iaşi), coruri şi grupuri vocale.