Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, anunță că recalcularea pensiilor este dată peste cap de amânarea PNRR
Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii spune că amânarea PNRR le-a dat peste cap planurile pentru recalcularea pensiilor. Acesta precizează că un termen optimist pentru încasarea primelor pensii recalculate ar putea fi anii 2024-2025.
„Sunt două procese separate care merg mână în mână: este vorba despre partea practică, strict tehnică și partea legislativă care trebuie la un moment dat să se îmbine, iar noi să recalculăm cele aproximativ cinci milioane de dosare de pensii, dar trebuie să avem și actul normativ care să ne permită să facem acest lucru. Noi aveam premisele ca acest PNRR să poată fi aprobat din vară, dar acum că s-a dus până în toamnă, trebuie să reevaluăm datele, să ne putem plia pe această situație de fapt.
Avem obligația ca sporurile cu caracter nepermanent, dar pentru care s-au asigurat contribuții la asigurări sociale, să reușim să le introducem în programul informatic, astfel ca în momentul în care avem și actul normativ aprobat, să putem să dam aceste drepturi care sunt unele suplimentare față de actuala legislație și acest lucru va duce de asemenea la creșterea pensiilor, pentru că în acest moment nu sunt luate în calcul: mă refer la acordul global, la prime, premii și alte sporuri specifice fiecărei ramuri,” a spus Daniel Baciu.
Recalcularea pensiilor. Cine ar putea beneficia de majorări ale pensiei
„Principalul obiectiv al acestei legi a pensiilor este eliminarea inechităților. Pe principiul contribuției, la contribuții egale, trebuie să avem și pensii egale. Cel care a ieșit la pensie cu 1000 lei dar are un punct de pensie, va ajunge la nivelul celui cu pensia superioară, adică 1442 lei. Trebuie în primul rând să avem cadrul legal pentru începerea recalculării pensiilor. După ce vom avea legea făcută într-un draft de colegii noștri de la Ministerul Muncii, va intra în dezbatere publică, va parcurge întreg cadrul legislativ pe care îl știți cu toții: va intra în Parlament, la comisiile de specialitate. În momentul în care va fi adoptată și publicată în Monitorul Oficial noi va trebui să o aplicăm,” a declarat Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii.
Întrebat dacă 2023 este un termen realist pentru începerea recalculării pensiilor, acesta a răspuns afirmativ, iar primele pensii recalculate ar putea fi încasate începând cu 2024-2025.
„Eu zic că este realistic. Toată lumea va intra în acest proces de recalculare, conform noului act normativ și când legea va fi adoptată, trebuie să emitem imediat noi decizii de pensii, cu noile cuantumuri ale pensiilor,” a mai spus Baciu.