Șeful armatei SUA: „Contraofensivei ucrainene i-au ‘mai rămas 30-45 de zile’, o ‘perioadă rezonabilă de timp'”
Generalul Mark Milley, şeful Statului Major al SUA, a declarat într-un interviu pentru BBC că „au mai rămas între 30 şi 45 de zile” pentru contraofensiva ucraineană, o fereastră de oportunitate suficientă pentru ca trupele Kievului să obţină succese înainte ca vremea să se înrăutăţească, iar frigul şi noroiul să le facă sarcina mult mai dificilă, relatează News.ro.
Generalul Milley recunoaşte că ofensiva lansată la începutul lunii iunie de ucraineni a fost mai lentă decât se aştepta.
„Luptele grele continuă, ucrainenii continuă să avanseze într-un ritm foarte susţinut prin liniile de front ruseşti”, adaugă generalul, care consideră că este prea devreme pentru a stabili dacă actuala contraofensivă a eşuat. „Există bătălii care nu s-au încheiat”, spune el. „Mai este încă o perioadă rezonabilă de timp, probabil între 30 şi 45 de zile de vreme favorabilă pentru luptă, aşa că ucrainenii nu au terminat”, a punctat generalul american cu rangul cel mai înalt.
„Ucraina câştigă, iar Rusia pierde”
Contraofensiva Kievului, care a fost lansată în vară şi care vizează eliberarea teritoriilor ocupate de Rusia în Ucraina, a înregistrat până acum doar câştiguri mici, dar ucrainenii susţin că au reuşit să străpungă prima linie de apărare rusă, ceea ce era cel mai dificil.
„Am spus încă de la începutul acestui (război) că va fi lung, lent, greu şi cu multe victime, şi exact asta este”, a comentat generalul Milley, care ar urma să se retragă din funcţie peste câteva săptămâni.
În aceeaşi emisiune de la BBC, amiralul Sir Tony Radakin, şeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie, a afirmat că „Ucraina câştigă, iar Rusia pierde”.
„Asta, pentru că scopul Rusiei a fost de a subjuga Ucraina şi de a o pune sub controlul Rusiei. Acest lucru nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla niciodată şi de aceea Ucraina câştigă”, a spus amiralul britanic. El a adăugat că Ucraina face progrese în bătălia sa pentru a-şi recâştiga teritoriul, după ce a recuperat deja 50% din terenul pe care Rusia l-a confiscat de la începutul invaziei. Progresele Ucrainei se datorează, de asemenea, comunităţii internaţionale „care aplică presiuni economice şi diplomatice, iar Rusia suferă din această cauză”, a spus el. Între timp, alianţa lui Vladimir Putin cu Coreea de Nord arată că preşedintele rus se află într-o „stare de disperare”, mai crede amiralul Radakin.