Şefa Clinicii de Ortopedie de la Spitalul ”Sf. Maria” din Iaşi, dr. Simona Gavrilescu, a decedat

de: Bujor Elena Nicoleta
11:07, 19 mai 2021

Zi de doliu în lumea medicală din Iaşi. Colectivul Spitalului de Copii Sf. Maria este înmărmurit de durere. Şef Secţie Ortopedie Pediatrică, dr. Simona Lăcrămioara Gavrilescu, a murit astăzi, 19 mai 2021.

„Colectivul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii Sf. Maria Iaşi regretă nespus trecerea în neființă a doamnei doctor Simona Gavrilescu, un OM deosebit și un profesionist desăvârșit. Mereu cu zâmbetul pe buze a îngrijit până la sacrificiu micuții pacienți. Prin întreaga sa activitate a fost un mentor pentru multe generații de studenți, dar și pentru mai tinerii colegi chirurgi sau ortopezi pediatri!
Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină! Drum bun printre îngeri doamna doctor! Nu vă vom uita niciodată!”, a transmis colectivul Spitalului de Copii Sf. Maria din Iaşi.