Sediul ApaVital SA din Copou va fi reabilitat cu 200.000 de euro! Trei firme vor să câștige contractul
Două firme din Iași și una din Neamț vor să câștige licitația pentru reabilitarea termică a sediului ApaVital SA din zona Copou. Ofertele au intrat în etapa de evaluare financiară. Comisia de evaluare va declara câștigătoare oferta cu prețul cel mai scăzut
Compania de apă-canal ApaVital SA a demarat recent o licitație publică pentru reabilitarea termică a sediului din Copou, de pe strada Mihai Costăchescu, nr.6. La licitația pentru execuția lucrărilor, cu o valoare estimată de 1.006.539 lei, fără TVA, aproximativ 200.000 euro, s-au prezentat 3 societăți: Pavi-Lux SRL, Comstart 93 SRL, Navon Builders SRL. Prima societate, cu sediul în Iași, este controlată de Nicu Adrian Sandu. În 2019, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 3,1 milioane lei și 17 angajați.
În ceea ce privește Comstrat 93 SRL, tot cu sediul în Iași, este condusă de Avel Balint. Anul trecut, valoarea totală a contractelor a fost de 1,4 milioane lei, cu un număr de 9 angajați. A treia societate, cu sediul social în județul Neamț, este deținută de Georgiana Emilia Mart. În 2019, firma a avut lucrări în valoare de doar 21.998 lei, pierderi de aproximativ 10.000 lei. În firmă nu au fost raportați angajați.
ApaVital reabilitează corpul D după ce au fost propuse mai multe soluții
Conform proiectului, se va interveni la două tronsoane din corpul D cu regimul de înălțime de S+P+2E.
„Suprafețele pline ale fațadelor corpului D se vor reface pentru a susține un nou tip de fațadă ventilată, finisată cu plăci de fibrociment sau plăci de gips carton rezistente la umiditate, finisate cu un strat de tencuială mozaicată. Soclul este placat cu marmură și plăci ceramice și va suporta lucrări de termoizolare și refacere a stratului de uzură – plăci de fibrociment tridimensionale. Toate golurile de geam se vor termoizola perimetral cu polistiren de 2 centimetri. La toate ferestrele exterioare se va monta glaf metalic. Ancadramentele la uși și ferestre și profilurile orizontale se vor termoizola cu polistiren extrudat 2 centimetri”, se arată în caietul de sarcini.
Compania de apă-canal a semnat contractul pentru extinderea rețelei de canalizare în Bucium
Recent, ApaVital a finalizat și licitația pentru extinderea lucrărilor în zona Bucium. Valoarea finală a contractului a ajuns la 658.461 lei, fără TVA, aproximativ 140.000 de euro. Oferta aparține societății Saga Energy SRL, cu sediul social în comuna Aroneanu, județul Iași. Societatea este deținută de Matteo Vaccaro (80 la sută), cetățean italian, și Gheorghiță Luca Garofița (20 la sută). Firma de construții a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de 1.011.549 lei, profit de 24.163 lei, datorii de 203.814 lei, cu un număr de 5 angajați.
La procedură au mai participat: General Instalații SRL, Casrep SRL, Laurențiu H SRL, Hidroterm SRL, Alsim Invest SRL, Inbit SRL și asocierea Ema Agro – Construct SRL – Cornell’s Floor SRL – Teleconstruct Company SRL. Ofertele firmelor menționate nu au fost validate de către comisia de evaluare. Conform proiectului, extinderea se va realiza pe următoarele artere: străzile Șt.O.Iosif, Teascului și stradela Dealul Bucium. Rețeaua de canalizare va avea o lungime de 1.260 metri liniari, în timp ce rețeaua de distribuție se extinde cu 155 de metri liniari.