Ședință la Guvern pe tema prețului la carburanți
În curând la Guvern urmeză să aibă loc o ședință pentru a discuta tema prețului la carburanți. La întâlnire vor participa premierul, ministrul Finanțelor dar şi un secretar de stat.
PSD solicita o plafonare a prețurilor și îl îndemna pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, să vină repede cu soluții pentru că orice zi de întârziere va avea repercursiuni grave pentru economia romanescă. Vă aducem aminte faptul că prețurile la carburanți au crescut enorm în ultimele luni.
La Guvern se discută pe tema prețului la carburanți
Premierul Nicolae Ciucă alături de un secretar de stat și de ministrul de Finanțe se întâlnesc la Guvern pentru a vorbit despre prețul la carburanți considerat prea mare. După încheierea ședinței, premierul urmează să se întâlnească cu Marcel Ciolacu, președintele PSD, pentru a stabili un proiect clar al Guvernului.
Sursele jurnaliştilor de la stiripesurse arată faptul că cei din PSD nu au încredere în teoria cartelului invers. Aceștia ar dori ca Guvernul să reducă marja de profit pentru toate companiilor pentru o perioadă de 6 luni. Este bine de menţionat faptul că marjă de profit pentru motorină, pe întreg lanțul este de 24%, iar România importă anual o treime din necesarul de combustibil. Războiul din Ucraina a generat scumpiri în lanţ pentru transportul acestuia. Vorbim despre o creștere de 80% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Cetățenii sunt disperați pentru că prețul carburanților a crescut enorm, iar asta înseamnă automat şi creșteri la alimente sau alte produse. În acest sens, în mai multe orașe din România au avut loc proteste. La Iași oamenii au blocat mai multe benzinării și au alimentat mașinele cu sume infime de bani.
PSD dorește luarea unor măsuri urgente
Într-un comunicat de presă dat ieri publicării, PSD și-a exprimat îngrijorarea asupra creșterii prețurilor la carburanți. Social democrații i-au cerut ministrului Energiei, Virgil Popescu, să intervină în piaţa pentru că orice zi în care există întârzieri, situația devine din ce în ce mai insuportabilă:
”PSD salută acordul partidelor din Coaliție cu privire la necesitatea unei intervenții hotărâte din partea Guvernului pentru combaterea creșterii prețurilor la carburanți. În acest sens, PSD solicită ministrului Energiei, Virgil Popescu, să prezinte urgent în Coaliție propunerea de reglementare pentru realizarea acestui obiectiv, fie plafonare, fie altă soluție identificată în acest sens. se arăta în comunicatul de presă emis de PSD.
În cadrul unei emisiuni BZI LIVE, Codrin Ștefănescu explica de ce prețul la pompă afectează toate domeniile de activitate din România. Acesta sublinia faptul că sunt proteste timide în România și că Guvernul nu intervine așa cum ar trebui. Fost lider în PSD, Ștefănescu a abordat mai multe subiecte în cadrul BZI LIVE:
Avem proteste încă timide la pompă. Au ieşit cei care au maşini, care au tractoare, care se ocupă de agricultură, încă nu au ieşit cei ce lucrează în transporturi. Nu este singura problemă, preţul la pompă. Preţul la pompă afectează nu doar transporturile şi agricultură, ci şi domeniul Horeca, şi domeniul construcţiilor. a afirmat Codrin Ștefănescu.
Așadar, vom vedea dacă prețul la carburanți va suferi o modificare după această ședință de guvern.