Ședință de Consiliu Local, la Primăria Iași! Devizul de lucrări la Cinema „Dacia” va ajunge la 2,6 milioane de euro!

de: evelina.chitoroaga
02:00, 02 iul. 2021

Proiectul de reabilitare de la Cinema „Dacia” va ajunge la 2,6 milioane de euro. Investiția va fi analizată în ședința de Consiliu Local de la Primăria Iași ce va avea loc astăzi, 2 iulie 2021. Aleșii municipiului Iași vor discuta și alte proiecte de hotărâre în întâlnirea de la Palatul Roznovanu

Plenul Consiliului Local al municipiului Iași se va reuni în cursul zilei de astăzi, 2 iulie 2021, într-o nouă ședință ordinară a instituției. Aleșii municipiului vor discuta câteva zeci de proiecte aflate pe ordinea de zi, precum și o serie de completări.
Unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi ține de actualizarea devizului de la Cinematograful „Dacia”. Conform proiectului de hotărâre, obiectivul ajunge la 12,8 milioane de lei (2,6 milioane de euro). Din acești bani, execuția lucrărilor ajunge la 5,3 milioane de lei (1,1 milioane de euro). Proiectul de reabilitare a Cinematografului „Dacia” a fost luat în calcul de municipalitate încă de acum câțiva ani, de când Primăria a intrat în posesia imobilelor de la RADEF.

Cum arată proiectul de la Cinema „Dacia”

Municipalitatea ieșeană a arătat și în ce constă obiectivul respectiv legat de reabilitarea și modernizarea Cinematografului „Dacia”, din cartierul Alexandru cel Bun.

„Obiectivul principal îl reprezintă regenerarea unui spațiu cultural din municipiul Iași, Cinematograful «Dacia», prin modernizarea, extinderea și dotarea clădirii existente. Pentru actualizarea necesităților din zonă se propune ca actuala sală de cinema să devină una multifuncțională, care să permită desfășurarea de spectacole de teatru, muzică și dans, cu instalațiile și dotările aferente”, se arată în proiectul de hotărâre ce va fi discutat în ședința de Consiliu Local de la Primăria Iași.

Investiții în infrastructura de sport din municipiul Iași

Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, ce va avea loc la sediul Primăriei Municipiului Iași, vor figura și alte proiecte de hotărâre. De exemplu, Consiliul Local va mai discuta și despre alocarea a 100.000 de lei pentru organizarea evenimentelor legate de premierea elevilor care au luat nota 10 la examenele de Bacalaureat și de la Evaluarea Națională.
Consilierii locali vor mai supune dezbaterii un proiect privind organizarea Campionatului European Feminin de Șah, campionat ce va avea loc în perioada 8-21 august 2021. În una dintre ședințele anterioare de plen, consilierii ieșeni au discutat despre proiectele de buget ale regiilor subordonate.

Noi reprezentanți în conducerea Clubului Sportiv Municipal

Consilierii ieșeni vor mai analiza un proiect de hotărâre legat de desemnarea unor reprezentanți ai Consiliului Local (CL) în structura Consiliului de Administrație (CA) al Clubului Sportiv Municipal Iași 2020. Astfel, reprezentanții CL în noul CA de la acest club vor fi Florentin Traian Ciobotaru, Bogdan Crucianu și Florin Briaur. De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local va figura un alt proiect de hotărâre legat de construirea unei săli de sport la Liceul „Vasile Alecsandri”, din municipiu. Proiectul va fi derulat în colaborare cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
În plus, Consiliul Local va discuta despre aprobarea unor planuri urbanistice zonale în mai multe zone din municipiul Iași. Pe ordinea de zi a ședinței de plen vor figura alte proiecte de hotărâre privind parteneriate cu instituții de învățământ preuniversitar, dar și proiecte ce țin de unitățile școlare.