A început ședința de Consiliu Local! Azi se pot alege viceprimarii Iașului – LIVE VIDEO
Consilierii locali au fost convocați într-o nouă ședință ordinară a instituției la mijlocul săptămânii viitoare. Pe ordinea de zi vor figura câteva zeci de proiecte de hotărâre. Un proiect aflat în mapele consilierilor vizează și alegerea celor doi viceprimari ai Iașului
O nouă ședință de plen a Consiliului Local (CL) al municipiului Iași. Miercuri, 31 martie 2021, de la ora 10:00, va avea loc o ședință a aleșilor locali în format fizic în Sala Mare de la Palatul Roznovanu. Consilierii locali vor analiza un set de 38 de proiecte de hotărâre, printre care avizarea unor investiții în municipuu, desemnarea unor persoane în unele consilii de administrație, dar și înființarea unor comisii noi. Ședința se va desfășura în format fizic în Sala Mare, pentru a se putea desfășura votul pentru desemnarea viceprimarilor orașului din acest mandat.
UPDATE 12.25: A început ședința ordinară a Consiliului Local cu votarea ordinii de zi.
UPDATE 10.14. A început sesiunea de interpelări.
UPDATE 10.11. Primarul Iașului, Mihai Chirica propune un moment de reculegere în memoria fostului primar Constantin Simirad.
UPDATE 10.07. Ședința de Consiliu Local începe cu intonarea imnului național
Proiect pentru alegerea viceprimarilor Iașului
Un prim proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local este legat de alegerea celor doi viceprimari ai Iașului. Fomațiunile politice cu reprezentare în Consiliul Local vor trebui să aleagă prin vot secret cei doi viceprimari din rândurile aleșilor locali. Pe ordinea de zi a ședinței de plen vor figura însă și alte proiecte de hotărâre. Astfel, consilierii locali vor discuta un proiect de hotărâre care prevede aprobarea unui raport privind planul de calitate a aerului. În plus, pe ordinea de zi a ședinței de plen va mai figura un proiect de hotărâre legat de constituirea Comisiei Locale de Ordine Publică Iași. Comisia respectivă este echivalentul Autorității Teritoriale de Ordine Publică de la nivelul județului. De la începutul actualului mandat și până în prezent, în Consiliul Local a fost desemnată abia componența comisiilor de specialitate din cadrul plenului.
Noi proiecte în învățământul din municipiul Iași
În cadrul ședinței de Consiliu Local Iași, aleșii vor discuta și despre o serie de investiții în învățământul preuniversitar din municipiu. Municipalitatea va demara un studiu de fezabilitate pentru construirea unei săli de sport la Școala „Titu Maiorescu”. Investiția totală este de 8.5 milioane de lei, conform proiectului de hotărâre. Decizia unei astfel de investiții a fost luată încă de anul trecut.
De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței de plen vor figura și alte proiecte de hotărâre legate de sistemul de învățământ. La mai mute unități școlare, unele spații își vor schimba destinația de folosință. Pe ordinea de zi a ședinței vor figura și unele proiecte privind stabilirea costului lunar mediu pentru persoanele vârstnice la căminele administrate de Direcția de Asistență Socială (DAS) din subordinea municipalității. Este vorba despre Căminul de Bătrâni „Sf. Parascheva” din Copou, dar și de Căminul „Sf. Constantin și Elena” din zona Bucium. Ordinea de zi a ședinței ar putea fi completată și cu alte proiecte de hotărâre.