Secretul bine ascuns din viața Monicăi Tatoiu. Toată familia ei suferă din această cauză
Monica Tatoiu se luptă cu o boală cronică de peste 40 de ani, însă sunt puțini cei care știu afecțiunea care i-a schimbat viața. Femeia de afaceri a vorbit despre chinul prin care trece, dar a oferit și sfaturi utile pentru persoanele care se află în aceeași situație cu ea.
Încă de la 24 de ani, Monica Tatoiu se confruntă cu o afecțiune a pielii pentru care, din păcate, nu există leac. Este vorba despre psoriazis, boală moștenită de la tatăl ei. Deși nu există, încă, un tratament pentru această afecțiune, soarele este unul dintre remediile care îi mai alină din simptome.
Secretul bine ascuns din viața Monicăi Tatoiu
Monica Tatoiu este nevoită să se expună trei luni la soare, razele ultraviolete fiind cele care o ajută să treacă mai ușor peste boala dermatologică.
“Doctorul meu nu mă lasă să stau la plajă decât în zona cu psoriazis. De aceea, trebuie să mă expun trei luni la soare, pentru că altfel sunt un fel de reptilă. Singura soluție e soarele, razele ultraviolete sunt foarte bune. De aceea, de ani de zile plec în luna noiembrie în Caraibe. În general, femeile care au această afecțiune, chiar suferă.
Cam 30% o au, iar boala ia forme foarte urâte. Nu te vindeci, o moștenești, în cazul meu e boală luată de la tata, iar fiul meu m-a moștenit pe mine, n-am ce să-i fac, asta-i viața și nu există tratament. Există doar unul, niște injecții, dar care-ți afectează ficatul sau altele, ca la vaccinuri”, a declarat Monica Tatoiu pentru impact.ro.
Afecțiunea de care suferă îi dă destul de multe bătăi de cap
Totodată, afecțiunea de care suferă îi dă destul de multe bătăi de cap. În momentele de stres și agitație, Monica Tatoiu a povestit cum începe să aibă mâncărimi în zona coatelor, genunchilor, încheieturilor și a gleznelor. Deși nu sunt constante perioadele acestea, femeia de afaceri a declarat că a învățat să accepte și să-și formeze un stil de viață în jurul acestor fluctuații.“De câte ori sunt agitată, încep să mă mănânce coatele, genunchii, încheieturile, în general, la mine și gleznele. Am învățat să trăiesc cu chestia asta. A fost greu, dar sunt valuri, care vin și trec.
Dar, dacă stau la soare, s-a mai atenuat, măcar la coate. La mine se vede la televizor, pentru că gesticulez, mi se văd coatele. Și mă dau cu tot felul de creme. O soluție au fost cremele cu cortizon, dar nu le recomand, pentru că cortizonul face și bine, dar și rău.”, a mai explicat Monica Tatoiu.