Secreția tubulară: Procesele aparatului excretor
La nivelul nefronului pe lângă procesele de reabsorbție, atât pasive cât și active, există și secreția tubulară.
Principalul mod în care se curăță plasma de cataboliți de azot nefolositori este filtrarea glomerulară, dar această acțiune este insuficientă. Astfel, secreția tubulară realizată de nefrocite va avea rolul de a arunca în urină restul de substanțe nefolositoare corpului, adesea substanțe acide, în exces sau chiar toxice, unele medicamente sunt și ele eliminate astfel din organism.
Secreția tubulară este foarte importantă în formarea urinei
Secreția tubulară: Explicații
Prin mecanismul de secretare a substanțelor, rinichii obțin un rol în reglarea concentrațiilor unor substanțe în sânge, precum potasiu, acid uric sau creatinina. Exact cum știm că în cadrul reabsorbției, procesele sunt active și pasive, la fel va fi ți în cazul secreției tubulare. Sensul de această dată, va fi invers, din interstițiul peritubular (din preajma tubilor) către cavitatea tubului. Aceste procese pot apărea la nivelul întregului nefron, fără să reprezinte vreo anomalie.
Secreția de protoni la nivelul nefrocitului
Unul dintre cele mai importante secreții este cea de hidrogen, procesul este unul activ, iar sediul principal al acestuia se identifică la nivelul tubului contort proximal. Secreția acestor ioni de hidrogen, mențin un pH bazic al sângelui, fiind o implicare directă în echilibrul acido-bazic. Dar secreția se poate realiza și în alte segmente ale tubului.
Secreția este un proces ce completează filtrarea glomerulară
În cadrul tubului contort distal sunt prezente niște mecanisme ce au rolul de a realiza schimb ionic. Acestea pot elimina hidrogenul sau potasiul, în favoarea sodiului. Funcție ce variază în relație cu pH-ul intern. Procesele acestea sunt activate de către aldosteron.
Secreția de potasiu
Acest proces are sediul la nivelul tubului contort distal, iar acesta poate fi realizat prin schimb ionic (mecanism activ), dar și prin procesele pasive. Această secreție de potasiu, menține o valoare constantă și optimă a potasemiei la nivelul organismului.
Nefronul reprezintă unitatea morfologică și funcțională a aparatului excretor
Secreția de amoniac
Amoniacul este un compus azotic ce prezintă un caracter destul de toxic, acesta fiind un catabolit normal al corpului. Totodată, poate fi văzut drept o metodă de eliminare a atomilor de hidrogen, fără a crea o urină prea acidă, întrucât protonii liberi se vor lega de amoniac, rezultând ionul de amoniu. Acesta ulterior va forma clorura de amoniu, ce nu impune nicio modificare a pH-ului.
Care este compoziția chimică a urinei
Urina în componența sa, este formată apă, 95%, și diverse substanțe chimice, 5%. Aceste substanțe chimice sunt reprezentate de către minerale și electroliți, precum calciul, magneziul, potasiul, dar și de compuși organici precum vitaminele, hormonii, ureea și creatinina.
Procesele au loc peste tot, dar în anumite zone este mai accentuat
Oamenii din domeniul științei au făcut cercetări în această privință și au observat că în 24 de ore, are loc eliminarea a 1,3 – 1,8 L de apă. Mineralul cel mai elimnat cu secreția tubulară în urină este potasiul. Iar, ureea este substanța organică în cea mai mare cantitate, 25 grame.