Sebastian Dobrincu a fost exmatriculat din liceu, dar și-a continuat studiile în străinătate. Cum a ajuns milionar la vârsta de 24 de ani
Sebastian Dobrincu a fost exmatriculat din liceu, dar și-a continuat studiile în străinătate. Tânărul a ajuns în America pe când avea doar 17 ani și a reușit să îi impresioneze pe marii specialiști în domeniul tehnologiei. Iată cum a ajuns milionar la vârsta de 24 de ani.
Sebastian Dobrincu a fost exmatriculat din liceu, dar și-a continuat studiile în străinătate
Sebastian Dobrincu este unul dintre cei mai tineri milionari din România și de peste hotare. Acesta a dat lovitura în domeniul tehnologiei și i-a cucerit pe afaceriști celebri. Sebastian Dobrincu colaboreză cu IT-ișți de renume, iar pe lista celebrităților se află Bill Gates, Steve Jobs sau Mark Zuckerberg.
Puțini sunt cei care știu că Sebastian Dobrincu a fost exmatriculat dintr-un liceu din România, iar tânărul a decis să își continue studiile în America. Deși a trecut peste nefericitul eveniment, tânărul milionar recunoaște că a fost o perioadă traumatizantă.
„Până în clasa a 12-a am participat la olimpiade, avusesem mai multe joburi în industria de IT, de software, câștigasem primii bani de la vârsta de 11 ani. Când eram în liceu, perioada a 11-a, a 12-a am început să am primul job la birou și bineînțeles, să echilibrez un job unde trebuie să fiu fizic prezent cu școala, cu temele, cu pregătirea pentru olimpiade.
Era perioada când am fost invitat de cei de la Facebook, de cei de la Apple și am avut întâlniri cu Mark Zuckerberg și mai mulți mai mari de pe acolo și am început să dau interviuri și m-a întrebat lumea despre relația mea cu școala. (…) Conducerii școlii nu i-a convenit acest lucru și a fost un conflict acolo după care au urmat și niște interviuri.
Naiv fiind am spus sincer, nu știam că trebuie să am un filtru în ceea ce vorbesc și poate nu le-am făcut cea mai bună reclamă la momentul respectiv ceea ce s-a dovedit a fi o idee proastă în sensul că am ajuns să fiu exmatriculat cu câteva luni înainte de examenul de bacalaureat.”, a mărturisit acesta.
În prezent, Sebastian Dobrincu a dat lovitura în domeniul tehnologiei și deține o avere impresionantă. Tânărul este în topul milionarilor din America și face furori de fiecare dată când revine în țară.
Care este cea mai mare frică a milionarului
Sebastian Dobrincu a dezvăluit recent care este cea mai mare temere a sa. Tânărul a recunocut că se confruntă eneori cu stări de anxietate și urăște singurătatea.
„Am multe momente de anxietate maximă și nu mi le explic. Am căpătat o anxietate dubioasă în ultimul an, nu pot să ies singur pe stradă. Dacă nu am un prieten, fie iubita mea, fie cineva cu mine, am o anxietate. Nu am reușit să controlez starea asta. Secretul este să nu-ți pese.”,a mai precizat Sebastian Dobrincu.
Tânărul afacerist milionar trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu îndrăgita cântăreață Ioana Ignat. Cei doi nu se gândesc deocamdată la căsătorie, dar Sebastian Dobrincu este dispus să împartă totul cu viitoarea lui soție.
„Eu cred că lucrurile merg într-o direcție foarte frumoasă. Vreau ca femeia de lângă mine să fie de acord să clădim și să împărțim împreună. Sunt dispus să împart tot.”, a explicat acesta.
La vârsta de 24 de ani, Sebastian Dobrincu are o carieră de succes și deține o avere impresionantă. Tânărul a avut parte de multe provocări pe plan profesional, dar a trecut peste momentele grele și și-a îndeplinit visul, acela de a ajunge un specialist în domeniul tehnologiei.