Este absolut incredibil cum sinecuriștii și trădătorii din Guvern lucrează împotriva românilor. Sebastian Burduja ar trebui să primească 20 de ani de pușcărie pentru că el se ocupă să facă plângeri penale jurnaliștilor incomozi în loc să spună românilor de ce România a vândut gazele naturale pe sub mână către Germania. Este dovada vie că presa trebuie să existe și nu trebuie să aibă pumnul în gură pus de niște sinecuriști, niște oameni incapabili care cred că Guvernul este al lor, al celor șmecheri, iar prostimea, adică românii de rând, trebuie să se zbată în mocirlă.
De ce ții, Sebastian Burduja la secret prețurile gazelor naturale din contractele de vânzare către Austria și Germania? Ai capac la prețuri? Lumea poate să înțeleagă acest lucru dacă tu ca ministru al Energiei NU faci publice prețurile așa cum este LEGAL și corect pentru români. Fă publice prețurile gazelor naturale, spune-ne cu cât au cumpărat Austria și Germania gazele naturale ale românilor! Cât îi costă pe austrieci și germani să preia gazul și cât plătesc românii pentru aceleași gaze naturale? Presa, românii așteaptă răspuns! Dacă răspunsul nu vine înseamnă că putem scrie absolut tot pentru că nu există transparență! Desigur, Sebastian Burduja nu putea să facă acest lucru fără complici. Marcel Ciolacu este un complice și înghite tot de la PNL-iști ca un gâscan.
Gazul natural este al românilor, nu al lui Sebastian Burduja care îl dă discrețional
Are Ministerul Energiei gaze naturale? Are Sebastian Burduja gaze naturale? NU! Gazele naturale aparțin României, aparțin românilor care cumpără de pe bursă astfel de resurse. Ministerul Energiei trebuie să facă licitații corecte, să pună pe bursă cantitățile de gaze naturale pe care vrea să le vândă și să facă contracte legale. Este șmecher Sebastian Burduja și alege el să fie mai cu moț? Din această cauză românii cumpără cel mai scump gaz natural și cea mai scumpă energie din Europa pentru că avem trădători și vânzători de țară în Guvernul României. Legal și corect este ca să existe o transparență decizională, să pună Ministerul Energiei pe site ce vrea să vândă și câtă cantitate, să facă o licitație publică la care să participe mai multe companii. De ce a ales Sebastian Burduja să vândă gazele naturale tocmai la acea firmă din Germania? A primit șpagă?
Poate la această vânzare voiau să intre și alte firme în competiție, firme din Franța, Spania etc. De ce gazele naturale ajung numai în Germania și Austria? Parchetul General care are salarii extrem de mari nu vede ce se întâmplă? Chiar nimeni nu îi anchetează pentru acești trădători și vânzători de țară? Ministerele și statul ar trebui reorganizate în integritate pentru că se pare că totul este un jaf și cotropire, iar procurorii să se trezească și să ancheteze aceste posibile fapte de corupție și jaful generalizat de la Ministerul Economiei, Energiei și întreg Guvernul României.
Sebastian Burduja, du-te la pușcărie și nu mai vinde pe sub mână gazele naturale ale României
Parchetul General ar trebui să se autosesizeze legat de incompetentul Sebastian Burduja, ministru al Energiei din partea PNL, iar acesta ar trebui băgat de urgență la pușcărie de justiția din România. Românii află din presă că gazele naturale sunt deja vândute către Germania, iar secretomania din Ministerul Energiei este pur și simplu ireală.
Agenția de știri Reuters a făcut cunoscut, pe baza unor surse, că o parte din gazele naturale extrase de OMV Petrom din perimetrul Neptun Deep al Mării Negre, unde compania deține o cotă de 50% și are rolul de operator, vor fi livrate către firma germană Uniper.
Abia după 17 ore de la publicarea informației în Reuters, Ministerul Energiei a oferit o primă reacție, catalogând această decizie drept „un pas natural în contextul unui proiect strategic important pentru România și Europa“.
Consumul anual de gaze naturale al României se ridică la aproximativ 8-9 miliarde de metri cubi, dintre care un miliard provine din exploatările offshore din Marea Neagră, iar restul este extras de OMV Petrom și Romgaz din zăcăminte onshore. În perimetrul Neptun Deep, rezervele de gaze sunt estimate la 80-100 de miliarde de metri cubi, cu posibilitatea de a atinge 200 de miliarde de metri cubi.
De ce nu a fost anunţat acordul prima oară de Ministerul Energiei? De ce nici ANRE, nici Petrom, nici Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat pe Probleme Speciale, Romgaz nu au răspuns când au fost întrebate pe 18 decembrie 2024 de jurnaliștii de la Ziarul Financiar?
PSD-PNL-UDMR au luat pe persoană fizică Guvernul și toate instituțiile statului
Acest lucru este dovada supremă a faptului că pentru asemenea trădători de neam și patrie nimic nu mai contează. Nu mai contează nici măcar transparența pe care ar trebui în teorie să o aibă, nici bunăstarea românilor și nici interesele naționale care primează în fața celor din afara țării, indiferent din ce parte ar veni.
Politicienii din PSD-PNL-UDMR consideră că Guvernul României este pe persoană fizică și toate instituțiile statului de altfel. Este o nemernicie pe care românii trebuie să o pedepsească prin vot. Ar trebui și ca instituțiile juridice din România cum e Parchetul General să se autosesizeze și să ancheteze faptul că resursele noastre sunt vândute în afară ca mai apoi să fie importate la prețuri astronomice.
Sebastian Burduja, incompetentul de la Ministerul Energiei trebuie de urgență să fie anchetat! Trebuie de urgență să plece din fruntea Ministerului pentru că așa nu se mai poate. De 35 de ani românii simpli suportă această aroganță a politicienilor români, acest furt generalizat al resurselor și devalorizarea companiilor deținute de stat. Ăstea sunt realitățile, dragi politicieni! Oricât de mult nu vă place, trebuie să știți că jurnaliștii incomozi vor fi în continuare incomozi pentru că unii dintre ei chiar au integritate, oricât de multe plângeri penale le-ați face voi, aceștia tot vor scrie despre voi și despre cum încercați să distrugeți statul român.
Marcel Ciol inghite ca pelicanul tot ce fură PNL.