Se zbate între viață și moarte după ce a vrut să aprindă focul cu motorină! Medicii susțin că este o avalanșă în toată țara. Nu mai sunt locuri
În această perioadă, numărul de pacienti arși din cauză că au turnat diverși combustibili pe foc este extrem de mare. Disperați că în toată țara este la fel de mare agitație și nu mai există locuri de internare, medicii trag un semnal de alarmă!
Avalanșă de pacienți care suferă de arsuri în toată țara. Medicii au intrat în alertă și anunță populația că situația este critică. Din cauza numărului mare de pacienți internați cu arsuri grave, la nivelul întregii țări, în acest moment nu mai sunt locuri. În Iași, în ultima perioadă, un număr semnificativ de pacienți au ajuns la spital cu arsuri grave, după ce au încercat să aprindă focul cu diverși combustibili.
O greșeală care l-a costat extrem de scump
Ultimul pacient care a fost internat cu arsuri grave a fost adus de urgență la spital după un apel la 112, după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu motorină. Flacăra care s-a extins i-a provocat arsuri de gradul unu și trei pe aproximativ 35 la sută din suprafața corporală.
„În decursul zilei de joi, a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe, un pacient în vârstă de 93 de ani, din comuna Erbiceni, județul Iași. Când au ajuns la fața locului, cadrele medicale au constatat că pacientul suferise arsuri pe o suprafață mare a corpului”, spune prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași,
Mesajul disperat al medicilor!
Pentru a-l ține în viață, medicii au făcut eforturi supraomenești. Aceștia l-au intubat și l-au ventilat mecanic. Acum este internat în secția de Chirurgie Plastică a Spitalului „Sf. Spiridon”.
„Se fac eforturi deosebite pentru salvarea vieții pacientului de 93 de ani. Prognosticul este rezervat. Îi rugăm pe toți cetățenii județului Iași să evite punerea a diverși combustibili pe foc și să supravegheze sursele de foc. Toți pacienții cu arsuri grave reprezintă o dramă pentru familiile lor, dar și pentru echipele medicale care îi îngrijesc. Îi rugăm pe toți să creadă în prevenție”, încheie medicul ieșean.