Se știe deja cine va conduce SRU Iași? Dan Timofte: „Să vedem, mai întâi, spitalul gata” – FOTO

de: Codruța ȘOROAGĂ
02:00, 15 mart. 2024

În circa o luna, vor începe lucrările efective la Spitalul Regional de Urgență Iași, iar în cercurile politice se speculează deja că unitatea medicală, odată finalizată, va fi condusă de Dan Timofte, actualul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.

Își dorește Dan Timofte să ajungă la conducerea SRU Iași: „Nu s-au purtat deloc discuții privind personalul”

Speculațiile conform cărora Dan Timofte urmează să devină manager al Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași nu sunt lipsite de fundament, din moment ce toate secțiile unității medicale pe care o conduce în acest moment vor fi mutate în cadrul SRU

Speculațiile conform cărora Dan Timofte urmează să devină manager al Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași nu sunt lipsite de fundament, din moment ce toate secțiile unității medicale pe care o conduce în acest moment vor fi mutate în cadrul SRU. Pe de altă parte, Dan Timofte a fost prezent la toate conferințele și întâlnirile de lucru privind proiectul SRU.

Astfel, în data de 28 februarie 2024, Dan Timofte a fost prezent la sediul Guvernului României, unde a fost semnat primul contract pentru lucrările de la Spitalul Regional de Urgență Iași. Alături de acesta, de la Iași au mai luat parte la semnarea contractului și Cristina Gafton, manager de proiect SRU, dr. Corina Gîscă, directorul Direcției de Sănătate Iași, dr. Lucian Eva, managerul Spitalului „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, prof. dr. Diana Cimpoeșu, președinte al Comisiei de Medicină de Urgență, Colegiul Medicilor din România, prefectul județului Iași, Bogdan Cojocaru, și mai mulți membri ai partidului PSD Iași.

Reporterii BZI l-au contactat, joi, 14 martie 2024, Dan Timofte și l-au întrebat dacă au existat discuții privind numirea sa la conducerea SRU, lucru pe care chirurgul l-a infirmat. De asemenea, întrebat dacă își dorește ca în viitor să ocupe funcția de manager al SRU Iași, Dan Timofte a precizat că este prea devreme pentru a se pronunța.

„Nu s-au purtat deloc discuții privind personalul de la SRU, este prea devreme încă pentru acest lucru. Nu vă pot spune acum dacă îmi doresc sau nu să fiu managerul SRU, să vedem, mai întâi, spitalul gata. Nu se vehiculează încă niciun nume pentru conducerea acestei unități medicale, e prea devreme”, a declarat Dan Timofte.

Dan Timofte a fost numit manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași în decembrie 2020, în septembrie 2021 a câștigat, prin concurs, conducerea unității medicale, iar în prezent este la al doilea mandat de manager al celei mai mari unități medicale din Moldova.

Lucrările la SRU Iași vor începe la 19 aprilie 2024

În data de 28 februarie 2024, Dan Timofte a fost prezent la sediul Guvernului României, unde a fost semnat primul contract pentru lucrările de la Spitalul Regional de Urgență Iași

SRU Iași va fi situat în zona Moara de Vânt din municipiul Iași, va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite și va avea 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de urgență, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 de săli de operație, servicii avansate de imagistică, radiologie intervențională, endoscopie, cardiologie intervențională și neuroștiinte.

La finalizare, Spitalul Regional de Urgență Iași va avea o suprafață construită totală de 202.689 mp, va fi structurat pe 9 niveluri 2S+P+5E+Eth și va fi desfășurat pe o suprafață de teren de 120.000 mp. În cadrul SRU Iași vor funcționa 6 centre medicale, anume: cap şi gât, (99 de paturi), toracic (104 paturi), abdominal (275 de paturi), articulaţii, coloană vertebrală şi traumă (75 de paturi), medicină internă (135 de paturi) şi centrul pentru mamă şi copil (76 de paturi). Pe lângă secțiile de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, vor fi transferate și paturi de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” Iași, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași, precum și de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași.

Valoarea totală a proiectului este estimată la 668 de milioane de euro, bani alocaţi din fonduri europene, un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii şi de la bugetul de stat. Lucrările efective la SRU vor începe în data de 19 aprilie 2024, iar până atunci se au în vedere amenajarea și curățarea amplasamentului. Se preconizează că Spitalul Regional de Urgență Iași va fi funcțional începând cu anul 2028.