Se scumpește mierea de albine. Cât plătesc consumatorii pe un kilogram, în Iași
Mierea de albine comercializată de producătorii din Iași se scumpește. Cheltuielile au crescut față de 2023, producția este sub nivelul așteptărilor, astfel că prețurile vor fi puțin mai mari, potrivit apicultorilor
Crescătorii de albine din Iași sunt nevoiți să crească prețurile la miere. Aceștia spun că anul 2024 a fost un an extrem de dificil.
„Cheltuielile au crescut cu cel puțin 200 de lei pe familia de albine. Noi avem 100 de stupi. Calculați câte costuri avem în plus. Seceta a distrus recoltele, producția de miere a scăzut la rapiță, salcâm și tei. Nu mai spunem de celelalte cheltuieli. Vom crește prețurile cu cel puțin 10 la sută”, susține apicultorul Cătălin Marin.
Astfel, prețurile vor fi de cel puțin 30 de lei kilogramul de miere de salcâm, 20 de lei kilogramul pentru cea polifloră. Apicultorii mai spun că anul 2024 a fost cel mai dificil pentru ei.
„Vine după o serie de ani grei. Unii dintre noi abia am supraviețuit anul acesta”, mai spune Cătălin Marin.
Prețurile au crescut și în anul 2022, dar și în anul 2021. Atunci, prețurile au explodat la mierea de salcâm, care se vindea cu 40 de lei kilogramul. Potrivit apicultorilor, prețurile sunt influențate și de prețurile la bursă.
Apicultorii au solicitat ajutoare financiare
Apicultorii din Iași au primit în acest an ajutoare financiare în cadrul a două măsuri de finanțare. Astfel, 25 de lei/familia de albine s-au acordat în cadrul unei scheme de ajutor de stat, cu caracter temporar, pentru compensarea parțială a pierderilor suferite, în anul 2023, în sectorul apicol, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Alte câteva sute de lei, în funcție de mărimea exploatației beneficiarului, s-au plătit în cadrul Programului Național Apicol. Ultimele plăți s-au făcut la finalul acestei luni, de către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Suma totală plătită este de 200.000 de lei.
Se scumpește mierea de albine, în Iași
Producătorii de miere spun că au încercat să mențină prețurile la un nivel acceptabil pentru a nu rămâne cu producția nevândută, însă anul acesta nu mai pot face asta.
„Noi nu am mărit prețurile în ultimii 2 ani pentru că am vrut să ne păstrăm clienții. Anul acesta nu mai putem sta așa, trebuie să acoperim măcar cheltuielile. De profit nici nu mai vorbim”, spune Ionuț Popa, producător din Iași.
Apicultorii din România au cerut sprijin financiar din partea autorităților, solicitând un ajutor de 10 euro pentru fiecare familie de albine. Această cerere vine în contextul în care sectorul apicol a fost grav afectat în 2024, atât din cauza condițiilor meteorologice extreme, cât și din cauza impactului negativ, al importurilor de miere din afara Uniunii Europene, asupra pieței interne. Astfel, mierea de albine se scumpește, anul acesta, la Iași.