Se rupe gheața cu George Simion?

Copreședintele AUR a declanșat probabil cel mai periculos joc din cariera lui politică. La capătul acestuia, încearcă să dea simultan trei lovituri. Care nu sunt doar de imagine. În plan intern. În plan exern. Și în raporturile de putere din interiorul partidului. Este ceea ce în patinajul artistic se cheamă un salt de triplu axel. Va reuși sau se va prăbuși pe gheață? A treia cale nu există.

AUR este un partid în plină ascensiune. Este de fapt cea mai spectaculoasă ascensiune pe care a avut-o până în prezent un partid politic. Mai spectaculoasă chiar decât evoluția de la un moment dat a PRM, care însă a beneficiat și de un aport extrem de puternic al miilor de rezerviști, care au părăsit structurile Securității și ale Armatei, înrolându-se în armata politică a lui Corneliu Vadim Tudor. Evoluția AUR este mai spectaculoasă și decât ascensiunea până la un punct a USR, cuplat ulterior cu PLUS, dar care a beneficiat la rândul său de susținerea nu numai a rezerviștilor, ci și a cadrelor active din serviciile secrete. Și firește putem lua în calcul în această competiție a partidelor surpriză din România și PPDD, căruia desigur existența unei televiziuni extrem de populare, fondată de Dan Diaconescu, i-a conferit propulsia electorală necesară. De ce am făcut această enumerare? Din două motive. În primul rând, pentru a sublinia faptul că toate aceste partide s-au născut și s-au afirmat în condițiile existenței unui electorat care, în raport cu propriile speranțe, se mișca într-un vid politic. Cele trei partide deci, fiecare în parte, au avut o oportunitate, un spațiu de manevră, care le-a permis o afirmare rapidă. Singurul dintre cele trei partide însă, care s-a născut și a evoluat contrar a ceea ce numim interesul și suveranitatea națională, a fost USR. Și tocmai de aceea, în ciuda susținerii de care a beneficiat, asistăm astăzi la disoluția rapidă a aceste formațiuni. Celelalte s-au dovedit mai rezistente. Ar fi rezistat și partidul lui Dan Diaconescu, dacă acesta nu ar fi avut nesăbuința de a-l contracandida ostentativ pe Victor Ponta la Gorj, fieful acestuia din urmă, de pe vremea când liderul PSD era pe cai mari. Nereușind să intre în Parlament, Dan Diaconescu a pierdut cu desăvârșire și într-un termen record orice control asupra deputaților și senatorilor PPDD, care astfel, rând pe rând, au fost racolați de alte partide. Am închis paranteza.

AUR a intrat după opinia mea într-o criză de creștere. În sensul că beneficiază de o creștere exagerat de rapidă, pe care îi va fi din ce în ce mai greu să o controleze, dacă nu își adapează din mers, la fel de rapid, structurile de conducere, relațiile în plan intern cu alte forțe politice și dacă nu își gestionează în mod corespunzător relațiile în plan extern. Responsabil, dacă se poate spune așa ceva, pentru această creștere greu de controlat, este George Simion, al cărui dinamism nu a mai fost egalat până în prezent decât de Dan Diaconescu. Ori dacă George Simion e responsabil pentru una, atunci el trebuie să fie responsabil și pentru alta. Tocmai din acest motiv, el forțează evoluții care pot deveni spectaculoase, dar și dezastruoase, în cele trei direcții pe care le-am enunțat mai sus.

În planul politicii interne, AUR are în acest moment nevoie să fie consacrat drept vasul crucișător al unei ofensive spectaculoase de coagulare a tuturor forțelor de dreapta. A tuturor forțelor care încearcă să marcheze politic sub aspectul păstrării statului național român și a menținerii unui nivel acceptabil de suveranitate. În această zonă, există încă mult electorat disponibil – din sondajele de opinie, rezultă că procentul ar fi de 40% – care ar mai putea fi accesat împreună de către toate forțele de dreapta. Acestea, reunite sub conducerea AUR, ar putea aspira o masă electorală echivalentă cu o masă critică a succesului la viitoarele alegeri. Acestei mișcări i se adaugă desigur și forța de atracție din ce în ce mai mare generată de mișcarea AUR, inițiată tot de către George Simion, privind demiterea prin referendum a lui Klaus Iohannis. Indiferent dacă aceasta se va produce sau nu, tot din cercetările de piață, rezultă că un procent foarte mare, 60-70% dintre cetățeni, sunt nemulțumiți de prestația președintelui. Iată încă o masă de manevră electorală la care AUR se conectează. A conduce în România singurul pol cu adevărat de dreapta, poate pe lângă UDMR, care continuă însă să rămână un partid consacrat etnicilor maghiari, înseamnă o primă cale, prin care acest partid se poate consolida pe termen lung.

Ofensiva pe plan extern se conjugă până la un punct cu cea desfășurată de același George Simion în plan intern. După îngrozitoarele bâlbâieli și gafe legate de tema Holocaustului, de care însă Simion nu s-a făcut vinovat în mod direct, după nenumăratele acuzații nefondate cum că AUR ar fi un partid extemist, xenofob și șovin, imaginea pe plan extern a formațiunii politice pare să fie compromisă. În urma a tot felul de delațiuni făcute afară, procedeu în care de secole românii au devenit mari specialiști, AUR este taxat în acest moment în exterior drept un partid nefrecventabil. Dacă lucurile continuă să rămână așa, factorul extern se va face luntre și punte, influențând și factorul intern, pentru ca AUR să nu ajungă la putere, ceea ce pentru un partid politic poate fi un dezastru. Tocmai din acest motiv, George Simion transpiră pentru a coagula o mișcare de dreapta cu ajutorul unor europarlamenari din diverse state, dar și a unor organizații politice și nepolitice din Uniunea Europeană. Este punctul în care ofensiva internă se poate întâlni cu cea externă. În sensul creării unui pol de dreapta, care să fie acceptat în cele din urmă în marea familie a popularilor europeni, din care face parte și Ungaria lui Viktor Orban. În acest sens însă, drumul lui George Simion spre Bruxelles ar trebui să treacă pe la Budapesta. O destinație destul de improbabilă, cel puțin în viitorul apropiat. Și în plan intern intențiile sunt identice. De aici și mișcările aparent surprinzătoare care au drept obiectiv o fuziune cu PMP. PMP, indiferent de către cine este condus, nu are parlamentari și are nevoie să devină o voce în Legisativ, dar are în schimb două atuuri. Cele mai multe organizații în țară, sedii peste sedii, „rezolvate” de Traian Băsescu, cât acesta a fost președinte, și, atenție, face parte din familia popularilor europeni. La braț cu PNȚCD, pe de-o parte, și cu PMP, pe de altă parte, șansele AUR de a intra în familia popularilor europeni, fie și pe ușa din dos, profitând de o conjunctură favorabilă în viitor, cresc considerabil. Iar acest viitor poate fi cel mai târziu la europarlamentare. În prezent, AUR nu are europarlamentari, pentru că nu a participat la acele alegeri, dar în viitor va avea și nu este deloc exclus ca marile familii europene să se bată pentru acești noi jucători. În fine, tot legat de această ofensivă în plan extern, combinată cu cea desfășurată în plan intern, este și intenția declarată de către George Simion a parlamentarilor AUR de a iniția o lege de nerefuzat. Și anume acordarea automată a cetățeniei tuturor persoanelor care doresc acest lucru domiciliate în străinătate și care, din varii motive, nu mai beneficiază de acest statut. Vorbim despre milioane de persoane, români ortodocși, români catolici, români protestanți români evrei, chiar și români musulmani și de alte culte religioase precum și despre descendenții acestora. În prezent este foarte dificil și durează prea mult și se trece printr-o prea mare birocrație pentru ca o persoană născută în România să-și poată recâștiga cetățenia. Aceste demers legislativ nu poate să nu aibă un mare succes, atât în plan intern cât și în plan extern. Și, atenție, este aducător nu doar de voturi, ci și de prestgiu.

Ei bine, aici intervine probabil cea mai riscantă mutare, cea de-a treia rotație a saltului acrobatic pe gheață, pe care intenționează să o facă George Simion. În prezent partidul este condus de o troică. Nu doar de un binom. Sunt trei persoane care decid. Acest mod de împărțire a puterii interne a funcționat. Dar în viitor s-ar putea să nu mai funcționeze. Dacă troica este eliminată și dacă decizia ajunge în mâna unei singure persoane – să spunem George Simion – situația internă a partidului poate deveni periculoasă, iar liderul nestrunit din mai multe părți poate deraia. Dacă nici troica nu mai poate funcționa bine și nici o conducere unicefală, atunci singura soluție logică este instaurarea unei conduceri colective. Lărgirea grupului de persoane care ia hotărârile cardinale în partid. Acest lucru devine posibil prin Congresul Extraordinar, care urmează să fie organizat peste două luni, în măsura în care, între timp, sunt cooptate în AUR noi formațiuni politice, eventual și organizații civice de tip suveranist și, implicit, sunt cooptați noi lideri, care, împreună, ar putea forma noua conducere a partidului. Această a treia piruetă preconizată de George Simion este însă și cea mai periculoasă.