Se majorează alocațiile copiilor: Câți bani se vor da în prima fază

de: Cristian Zavastin
13:47, 25 iun. 2020

Se majorează alocațiile copiilor. Avem primele cifre despre majorarea alocațiilor. Fiecare copil va primi în plus 15 lei, a anunțat chiar premierul Ludovic Orban, adică doar 10% din cât trebuia să primească inițial. Următoarele majorări se vor face în etape, a mai spus șeful Guvernului.

În privința pensiilor, premierul spune că nu s-a luat încă o decizie. Întrebat dacă planul pentru creșterea pensiilor i-a fost prezentat de ministrul Cîțu, acesta a declarat că au discutat despre alte probleme. Cu alte cuvinte, nu există un scenariu 2 pentru creșterea acestora.

„Nu am discutat, am discutat despre programul economic. Scrie în Legea Responsabilității Fiscal – Bugetare, după 6 luni, pe primul semestru, Ministerul Finanțelor trebuie să prezinte raportul privind situația economiei și a bugetului.

Se majorează alocațiile copiilor: Creștere etapizată

De asemenea, Comisia de Prognoză trebuie să realizeze prognoza pentru evoluția economiei în perioada următoare, pe baza datelor următoare și în funcție de asta vom lua o decizie”.

Cât despre majorarea alocațiilor, Ludovic Orban a declarat că se va face progresiv.

„Există această variantă de a crește, dar de a crește progresiv, de a nu crește dintr-o dată. Pentru că realitatea este că resursele financiare sunt limitate”, a adăugat premierul.

Lecției predată lui Ludovic Orban de un exonomist

Economistul Iancu Guda a oferit un exemplu concret, folosit în alte ţări din Europa, ca alternativă sustenabilă la dublarea alocaţiilor, după ce premierul Ludovic Orban a afirmat că legea dublării alocaţiilor va fi atacată la CCR.

„Aici se face diferenţa între dorinţă şi putinţă. Pentru că această măsură cu dublarea alocaţiilor din pix are un impact de 6 miliarde de lei în bugetul public, şi este extrem de greu de acomodat, implicând renunţarea la alte investiţii sau la sprijinul pentru mediul de afaceri. Alte ţări din Europa au aplicat o variantă alternativă a sprijinului pentru părinţii cu copii nou-născuţi.

În loc să mărească alocaţiile din pix, de două sau trei ori, au preferat să ofere reducere aplicată impozitului pe venit plătit de părinţi. Asta s-a făcut în Franţa, Elveţia Ungaria. Dacă ne gândim la un salariu mediu de 5000 de lei brut per părinte, înseamnă un salariu mediu de 10.000 lei brut per familie, cu impozit pe venit de 10 la sută, în România.

În cazul în care se propune o reducere de 15 la sută la primul copil, de 20 la sută la al doilea, aplicată impozitului pe venit, salariul net al angajatului care are copii creşte. Şi dacă simulăm o reducere cu 30 la sută pe impozitul pe venit mediu, în cazul ambilor părinţi, vedem o reducere a taxelor cu 300 de lei, bani care se simt în buzunar. Rezultatul este că ar creşte economia, s-ar stimula şi natalitatea”, a declarat economistul Iancu Guda.

Marcel Ciolacu: „Ce se întâmplă cu banii” pentru copiii

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susține că premierul Ludovic Orban ar trebui să vină în faţa Parlamentului pentru a explica „ce se întâmplă cu banii” pentru copiii din România.

Totodată, a cesta atrage atenția că promisiunile Guvernului sunt doar niște vorbe goale.

„Vom face, vom analiza – acesta este discursul primului ministru şi al preşedintelui României de  6 luni încoace. Nu vreţi să ne explicaţi transparent, cum e în orice ţară europeană, peste tot prim-miniştri au mers în faţa Parlamentului şi au dat explicaţii, aşa se întâmplă într-o democraţie: ce se întâmplă cu banii, de ce aţi făcut plăţi la ANRP în avans, de ce opriţi să mai testeze şi Gabriela Firea în Bucureşti? Nu se mai poate continua aşa. Românii trebuie să se lămurească cu ce au de-a face”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat ce părere are despre atacarea la CCR a dublării alocaţiilor, Ciolacu a spus că Guvernul ”şi-a atacat propria ordonanţă la CCR, sunt ridicoli”.