Se fac modificări importante în transportul public din Iași: Iată noile trasee ale autobuzelor și tramvaielor CTP Iași. Regulile de protecție pe care trebuie să le respecte călătorii după relaxarea măsurilor
Transportul public din Iași suferă modificări importante în paralel cu relaxarea măsurilor în Starea de alertă și odată cu începerea lucrărilor în cadrul proiectului de reabilitare a infrastructurii de tramvai pe strada Pădurii, între Cinci Drumuri și strada Nicoriță din municipiul Iași, Șefii Companiei de Transport Public Iași au deviat mai multe trasee de tramvai și autobuz pentru a facilita accesul călătorilor în prima zi în care au fost relaxate măsurile din perioada Stării de alertă
Compania de Transport Public anunță modificări importante în itinerariile mijloacelor de transport în paralel cu relaxarea măsurilor în perioada Stării de alertă cauzată de coronavirus. Începerea lucrărilor în cadrul proiectului de reabilitare a infrastructurii de tramvai pe strada Pădurii din municipiul Iași, mai precis între Cinci Drumuri și intersecția cu strada Nicoriță din Tătărași, aduce schimbări și în circulația mijloacelor de transport public. Astfel, vor circula tramvaie pe traseele 1b (Copou – Târgu-Cucu – Podu Roș – Baza 3) și 3b (Dancu – Tătărași-Nord), iar din Tătărași Nord vor circula autobuze către Târgu-Cucu – Piața Unirii – Gară.
De asemenea, traseul 13 va fi suspendat. De asemenea, pentru a suplini lipsa tramvaielor din zona Tătărași Nord – Tg. Cucu, se introduc în circulație autobuze care vor face legătura între aceste stații. Proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași” are o valoare totală de 114.359.729 lei (aproape 24 milioane de euro) și presupune reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare a tramvaielor pe trei tronsoane: bulevardul Țuțora (Podu Roș – intersecție cu bulevardul Primăverii), Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriță pe o lungime de 1.334 metri și bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Țuțora.
Măsuri de protecție a călătorilor în autobuzele și tramvaiele din Iași pe perioada pandemiei COVID-19
Șefii CTP Iași au anunțat faptul că, în cele peste 120 de zile, de când operatorul de transport public a început programul special de dezinfecție, au fost folosite 1,5 tone de hipoclorit de sodiu, 2,5 tone de clor activ, 900 de litri de dezinfectant pe bază de oxigen activ și 600 de litri de dezinfectant pe bază de alcool (Kiehl Rapides).
„Peste 30.000 de ore de muncă pentru dezinfecția continuă a mai mult de 200 de mijloace de transport public și aproximativ 5,5 tone de substanțe profesionale au fost folosite pentru igienizarea tuturor vehiculelor, a stațiilor, a tonetelor, a dispeceratelor, a depoului și a garajului, din ianuarie până în prezent. Acestea sunt cifrele din spatele activităților intensive derulate de către Compania de Transport Public Iași, în lupta pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 inițiată de către Primăria Municipiului Iași și Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași”, au explicat reprezentanții CTP Iași.
Eforturile susținute ale operatorului de transport public din Iași pot da cele mai bune rezultate și cu implicarea reală a călătorilor, care sunt îndemnați să respecte în continuare toate măsurile de siguranță adoptate de către autorități.
„Utilizatorii transportului public pot contribui la limitarea răspândirii noului coronavirus, dacă: păstrează distanța socială în stație, conform marcajelor orientative aplicate pe asfalt; intră în mijloacele de transport având o temperatură corporală care nu depășește 37,3 grade Celsius; folosesc doar ușa din spate pentru a urca în mijlocul de transport și doar ușa din mijloc pentru a coborî din acesta; poartă mască de protecție atât pe gură, cât și pe nas. Contăm pe călătorii noștri în lupta comună privind limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2! Totul pentru sănătatea și siguranța lor!”, au mai precizat oficialii CTP Iași.
De precizat și faptul că, de Ziua copilului, pe 1 iunie 2020, copiii pasionați de tramvaie sunt invitați cu camerele foto la „panoul lui Papatram!”, între orele 10:00 – 17:00, în fața Galeriilor „Dumitru I. Grumăzescu”, pe strada Lăpușneanu, nr. 24. Acțiunea este realizată de către CTP Iași și Asociația Pasionaților de Transport Public Tramclub Iași, cu prijinul Galeriilor „Dumitru I. Grumăzescu” Iași.