Se fac angajări masive! Cel mai mare producător de cosmetice din România își construiește o nouă fabrică
Producătorul de cosmetice Farmec din Cluj se pregăteşte pentru demararea lucrărilor la noua fabrică, unde urmează a-şi reloca activitatea. „Cea mai importantă investiţie pe care o avem în vedere pentru următoarea perioadă este demararea proiectului de construcţie a unei noi fabrici.
Prin integrarea unor tehnologii noi, moderne, vom putea să creştem ori chiar să dublăm capacităţile de producţie actuale“, spun reprezentanţii companiei autohtone.
În urmă cu mai bine de un an, producătorul de cosmetice din Cluj- Napoca a anunţat relocarea producţiei Farmec într-o nouă fabrică, un proiect de 40 mil. euro. Oficialii companiei nu înaintează acum un termen concret pentru începerea operaţiunilor care ar urma să fie finalizate în 2027, conform unui anunţ anterior.
Astăzi, Farmec are o fabrică în inima oraşului Cluj-Napoca, unde lucrează cea mai mare parte a celor aproape 700 de salariaţi. Acum, cel mai important proiect pentru firma românească îl reprezintă însă relocarea producţiei în comuna Apahida, la 18 kilometri de actuala fabrică.
O mare fabrică din România, cu afaceri de 100 mil. euro, este cumpărată de un grup chinez
Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum încă o mare fabrică din România, cu afaceri de 100 mil. euro, este cumpărată de un grup chinez, anunță Ziarul Financiar, potrivit mediafax. Alu Menziken, companie membră a grupului Montana, fondat de antreprenorul austriac Michael Tojner, a fost cumpărată de grupul chinezesc Inner Mongolia Mengtai Group Co., Ltd, potrivit unui anunţ făcut de firma de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), care a făcut parte din echipa internaţională de avocaţi care a asistat grupul chinezesc Inner Mongolia Mengtai Group Co., Ltd. în tranzacţie.
Perfectarea tranzacţiei face obiectul obţinerii aprobărilor standard din partea autorităţilor de reglementare, preţul de achiziţie nefiind divulgat de către părţi.
Proiectul a fost coordonat de firma de avocatură HEUKING din Germania, care a acţionat ca lead counsel în cadrul tranzacţiei, îndrumând activitatea consultanţilor juridici locali din Elveţia, Austria şi România.