Se dau carduri pentru tineret în 2025! Ce beneficii vor avea românii cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani
Se dau carduri pentru tineret în 2025! Ministerul Familiei a pus în dezbatere publică un proiect privind apariția unui „card pentru tineret” care va fi acordat începând de anul viitor. Iată ce beneficii vor avea românii cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani.
Se dau carduri pentru tineret în 2025!
De la 1 ianuarie 2025, românii între 14 și 35 de ani vor primi carduri pentru tineret. Cardul pentru tineret va putea fi emis atât în format fizic cât și în format electronic. Cardul se va obține la cerere, în limita numărului de carduri disponibile, de la furnizorul de servicii selectat în urma unei proceduri de achiziție publică.
Posesorii cardului vor beneficia de discount-uri în educație, cultură, sănătate, sport, mobilitate și agrement.
„Posesorii Cardului pentru Tineret vor avea posibilitatea să călătorească mai ușor în România, beneficiind de acces la o vastă rețea de reduceri la intrări la obiective turistice, servicii de cazare și de transport. Pe lângă beneficiile comerciale (precum reduceri), în cadrul Programului Cardul pentru Tineret vor fi oferite reduceri la cursuri, seminarii și alte forme de pregătire menite să contribuie la dezvoltarea profesională a tinerilor.”, conform proiectului aflat în dezbatere.
Tinerii căsătoriți pot obține credite de 30.000 de euro
Tinerii pot obține credite cu dobândă garantată de stat prin intermediul programelor Family Start şi Student Invest. Studenții pot lua până la 75 de mii de lei, în timp ce tinerii căsătoriţi pot beneficia de până la 150 de mii de lei. Se pot împrumuta aproximativ 30.000 de euro. Statul suportă cea mai mare parte a dobânzii pentru acest tip de credit. Există însă şi câteva condiţii pentru doritori: să aibă vârsta până în 45 de ani şi un venit mediu net de până în 6.000 de lei lunar, acest împrumut poate să fie acordat pentru o perioadă de până la 5 ani.
,,Suma maximă care poate fi împrumutată este de 150.000 de lei, iar vârsta solicitanților eligibili este de 45 de ani neîmpliniți. Creditul este garantat de stat în proporție de 80%, iar venitul net lunar pe membru de familie trebuie să fie de până la 6.000 de lei, respectiv pentru familiile monoparentale venitul net lunar pe membru de familie să fie de până la 7.500 de lei; Dobânda în acest program este subvenționată 75% de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.”, se precizează în comunicat.
Tinerii care se încadrează în programul de stat nu pot face chiar orice cu banii. Se poate plăti avansul pentru o locuință, pentru o mașină sau se poate organiza o nuntă. Pentru toate acestea, beneficiarii banilor de la stat vor avea nevoie de documente justificative. Ministerul Familiei a anunțat că tinerii din România vor primi un ajutor de la stat prin Programul Guvernamental FamilyStart. Astfel, tinerii vor avea acces la noi resurse financiare necesare dezvoltării personale și profesionale, dar și pentru alte nevoi pe care o familie tânără le are.
Cert este că de la 1 ianuarie 2025, tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani, cetățeni români cu domiciliul în România, vor primi carduri pentru tineret. Deținătorii acestor carduri vor beneficia de discount-uri în educație, cultură, sănătate, sport, mobilitate și agrement.