Se dau burse de 2.000 de euro! Vezi în ce domenii se aplică

de: BZI.ro
09:12, 09 iul. 2024
se-dau-burse-de-2.000-de-euro

Ministerul Educației a anunțat că se dau burse în valoare de 2.000 de euro pentru cei care aleg să studieze în afara României. Nu se aplică tuturor domeniilor, însă.

Se dau burse de 2.000 de euro!

Ministerul Educației a hotărât lista domeniilor de studii pentru care se acordă sprijinul financiar. Conform legislației, pentru a le veni în ajutor studenților români care se află la universități în străinătate, Ministerul Educației a hotărât acordarea de burse lunare, care nu pot fi mai mici de 1.000 de euro pe lună, dar și acoperirea unor cheltuieli de transport.

„Ministerul Educației, prin Agenția de credite și burse de studii, acordă anual, în condițiile legii, burse în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare”, se arată în Hotărârea 118/2023.

Nu toți românii care studiază în străinătate pot beneficia de aceste burse, ci doar cei care participă la un concurs național, organizat de către Ministerul Educației, prin Agenția de credite și burse de studii. De asemenea, bursa este valabilă doar pentru cei care studiază în anumite domenii, care sunt de interes pentru țara noastră.

Conform ordinului ME 4.804/2024, bursele se acordă pentru stagii cu durata de minimum 2 luni și maximum 10 luni.

Studenții români care se află la universități în străinătate pot primi 1.200 de euro lunar, dacă studiază în țări precum Bulgaria, India, Serbia, Slovacia, Slovenia sau Ungaria, 1.500 de euro, dacă studiază în Croația, Estonia, Grecia, Italia, Portugalia, Africa de Sud, Egipt sau Noua Zeelandă, și 2.000 de euro lunar, dacă se află la facultate în Canada, Coreea de Sud, Elveția, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Suedia sau Statele Unite ale Americii.

Printre domeniile de interes ale României, se numără: administrarea afacerilor, agronomia, arhitectura, asistența socială, biochimia, contabilitatea, dreptul, economia, farmacia, finanțele, fizica, geografia, ingineria, medicina, sociologia, zootehnia.

„Bursierii care efectuează stagiile prevăzute beneficiază de:

  • o bursă lunară destinată plății unor taxe școlare și, eventual, acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, în limita cuantumurilor stabilite;
  • transport dus-întors, cu avionul, cu trenul sau cu autocarul, din România până la locul de stagiu și retur, o singură dată pe an universitar;
  • plata unui tarif suplimentar pentru bagaje de cel mult 32 kg, în afara celor incluse în costul biletului”, se arată în HG 118/2023.

Conform Hotărârii 118/2023, cuantumul burselor se stabilește anual, pe țări, prin ordin al ministrului educației și nu poate fi mai mic de 1.000 de euro/lună, iar bursa lunară se acordă doar pentru perioada stagiului efectiv realizat, cu prezență fizică, în străinătate.

Încă 300 de lei pentru elevi

Pe lângă modificările prevăzute ale modului de acordare, ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat și introducerea unei noi burse pentru elevi. Aceasta poartă denumirea de „bursă de reziliență”. Conform ministrului, are rolul de „stimula progresul individual în învățare”.

Potrivit argumentației ministerului, nou bursă are rolul de a „motiva elevii cu rezultate medii să obțină rezultate mai bune”. O diferențiere necesară pentru a elimina situația creată prin acordarea burselor de merit pe criterii procentuale. (30% dintre elevii fiecărei clase.) Astfel, conform sursei citate, bursele de merit se vor acorda, din noul an școlar, „doar elevilor care obțin performanțe școlare”.

Valoarea bursei de reziliență va fi de 300 de lei pe lună. Ea se va da elevilor care au medii între 7 și 9,50. Condiția cumulativă este ca aceștia să fie și în primii 30% dintre elevii fiecărei clase cu medii între 7 și 10. Potrivit proiectului: „numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de reziliență se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu.”

În cazul elevilor din clasa a V-a, pentru bursa de rezilență se iau în calcul mediile pe primele două intervale de învățare din anul școlar 2024-2025. În cazul elevilor din clasa a IX-a, se ia în calcul media de admitere la liceu.

Bursa de rezilență se acordă și elevilor cu afecțiuni oncologice. Dar și celor care sunt școlarizați în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu mai mult de patru săptămâni.

Altfel, Ministerul Educației a anunțat că se dau burse în valoare de 2.000 de euro pentru cei care aleg să studieze în afara României.