Se dă a 13-a pensie? Ce scrie în legea care se aplică de la 1 septembrie
Noua lege a pensiilor răspunde la întrebarea dacă se dă a 13-a pensie. Astfel, potrivit legii, nu este prevăzută acordarea unei a 13-a pensii pentru pensionari. În schimb, se vor păstra voucherele sociale, dar şi acestea cu un cuantum diminuat de anul viitor.
Se dă a 13-a pensie?
Pensionarii din România au cerut, la rândul lor, plata unei pensii anuale suplimentare sau a 13-a pensie.
Elveția vrea să sară în sprijinul pensionarilor și să acorde a 13-a pensie dat fiind faptul că viața s-a scumpit foarte mult, Ungaria o acordă deja, iar Polonia are o formă chiar şi pentru a 14-a pensie.
La 1 septembrie 2024, va intra în vigoare o nouă lege a pensiilor. Nici pe baza acestei legi a pensiilor nu va exista o a 13-a pensie pentru pensionari.
Sondajele de opinie arată că o propunere vizând majorarea, treptată, a vârstei de pensionare, de la 65 până la 66 de ani, a fost sortită eşecului, ceea ce s-a şi îântâmplat în Elveţia, prin referendum. În schimb, cea de a doua propunere, vizând acordarea celei de a 13-a pensii în fiecare an, similar cu cel de al 13-lea salariu are şanse să fie adoptată.
53% din cei intervievaţi au declarat că susţin iniţiativa, în timp ce 43% sunt împotrivă. În prezent, pensia medie de în Elveţia este plafonată la 2.450 de franci (2.570 de euro) pentru o persoană singură şi 3.675 de franci pentru un cuplu căsătorit. Este vorba de sume insuficiente pentru o ţară considerată una din cele mai scumpe din lume.
De exemplu, chiria pentru un apartament de trei camere într-un oraş din Elveţia este de cel puţin 3.000 de franci (3.150 de euro) iar o cafea costă mai mult de cinci franci (peste 25 RON).
Ungaria acordă o a 13-a pensie infimă. Guvernul maghiar a avut această inițiativă, dar a 13-a pensie este de doar 25 de lei.
Recent, ministrul de finanțe Mihály Varga a declarat că este corect ca pensionarii să primească un bonus de pensie în luna noiembrie a acestui an. Prima de pensie este plătită doar dacă creșterea economică depășește 3,5%. Iar potrivit lui Mihály Varga, aceasta ar putea fi mai mare în acest an – creșterea economică ar putea fi de 3,6 la sută. În acest caz, prima de pensie ar putea fi de maximum 2.000 de forinți (adică 25 de lei).
Când se dau deciziile de recalculare a pensiilor
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că deciziile de recalculare a pensiilor vor fi trimise între 15 și 31 august. Această precizare survine în urma discuțiilor din spațiul public privind posibilele scăderi ale pensiilor.
Potrivit CNPP, nu s-a emis încă nicio decizie de recalculare a pensiilor în conformitate cu Legea 360/2023. CNPP menționează că dosarele de pensionare sunt supuse unei verificări periodice de către specialiștii din casele teritoriale de pensii, practică aplicată încă de la implementarea sistemului de pensii, începând cu Legea nr. 27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010.
„Până în acest moment nu există nicio decizie de recalculare a pensiilor transmisă în baza Legii 360/2023. Dosarele de pensionare sunt verificate periodic de către specialiștii din casele teritoriale de pensii. Activitatea de reverificare se efectuează încă de când există sistemul de pensii (începând Legea nr. 27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010). Dacă sunt constatate erori, se emit decizii de revizuire. Aceste decizii sunt, după caz, ori de majorare a cuantumului pensiei, ori de diminuare. În cazul majorării, sumele sunt acordate de îndată, într-o singură tranșă, iar în cazul diminuării sumele se achită eșalonat”, au precizat reprezentanții CNPP.
Așadar, noua lege a pensiilor răspunde la întrebarea dacă se dă a 13-a pensie, potrivit legii, nefiind prevăzută acordarea unei a 13-a pensii pentru pensionarii români.