Se construiesc aproape 200 de locuințe, în Iași, pentru tinerii aflați în situație de risc! Proiectul valorează 14,9 milioane de euro

de: Andreea STAN
02:00, 19 sept. 2024

Se construiesc aproape 200 de locuințe, în Iași, pentru tinerii aflați în situație de risc! Proiectul este finanțat prin fonduri europene. În acest sens, a fost semnată autorizația de construire pentru începerea lucrărilor de execuție

Proiectul „Construire de locuințe nZEB plus pentru tinerii aflați în situație de risc”, demarat de Primăria Municipiului Iași, vizează construirea a șapte blocuri în zona Grădinari – Metalurgie. Acestea vor fi eficiente din punct de vedere energetic și vor respecta conceptul nZEB (Nearly zero-emission building), privind imobilele al căror consum de energie este aproape egal cu zero.

Aproape 200 de locuințe, în Iași, pentru tinerii aflați în situație de risc

Cele șapte blocuri însumează 188 de apartamente disponibile. Dintre acestea, 98 vor avea o cameră, 78 vor fi cu două camere, iar 12 cu trei camere. Cele aproape 200 de locuințe de tip nZEB vor avea o performanță energetică foarte ridicată, necesarul de energie provenind din surse regenerabile într-o măsură cât mai mare, inclusiv din surse instalate la fața locului sau în apropiere. Mai mult, vor fi amenajate 199 de locuri de parcare, 14 fiind alocate persoanelor cu dizabilități.

Asocierea Conest SA – Artehnis SRL a câștigat contractul. Astfel, pentru suma de 62.651.594,64 lei, fără TVA, respectiv 74.555.397,62 lei, cu TVA, se angajează să realizeze serviciile de proiectare și asistență tehnică, dar și lucrările de execuție. În acest sens, asocierea are la dispoziție doi ani pentru a proiecta și construi cele șapte tronsoane de bloc. Proiectul tehnic a fost întocmit și predat, iar lucrările de construire trebuie finalizate până în luna iunie a anului 2026.

Finanțarea acordată construirii locuințelor nZEB plus pentru tinerii aflați în situație de risc este asigurată prin intermediul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) – Componenta 10 „Fondul local”. Valoarea proiectului european este de 55.959.766,94 lei, fără TVA. La aceasta se adaugă 5.538.037,50 lei, fără TVA, sumă asigurată pentru 45 de stații de încărcare pentru automobile electrice, cu 90 de puncte de încărcare. Astfel, valoarea totală a proiectului european este de 61.497.804,44 lei, fără TVA, respectiv 73.182.387,28 lei, cu TVA, însemnând aproximativ 14,9 milioane de euro.

Se amână recepția lucrărilor efectuate la blocurile ANL din zona Grădinari

În blocurile ANL din zona Grădinari – Metalurgie vor fi disponibile 72 de locuințe sociale și convenabile. Acestea însumează 36 de apartamente cu o cameră, 28 cu două camere și opt cu trei camere. Pe lângă acestea, 32 de imobile sunt destinate tinerilor specialiști în sănătate. Blocurile Agenției Naționale a Locuințelor (ANL) vor avea subsol, parter, trei etaje și mansardă (S+P+3E+M). După finalizarea construcțiilor, acestea se vor repartiza cetățenilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

În luna septembrie 2024, era planificată recepția lucrărilor de la blocurile ANL, urmată de repartiția către beneficiari. Totuși, aceasta este amânată.

„În ceea ce privește finalizarea lucrărilor de la blocurile ANL din zona Grădinari, la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie se va face recepția. După această procedură urmează să se facă repartiția pentru beneficiari”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Iași.

Cele 32 de locuințe destinate tinerilor specialiști în sănătate au fost construite de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) prin Agenția Națională a Locuințelor. În urma protocolului încheiat cu MDLPA și ANL, Primăria Municipiului Iași a pus la dispoziție terenul de 2.400 de metri pătrați pentru construirea blocurilor. Astfel, și-a asumat să susțină investiția prin realizarea rețelelor de utilități, a locurilor de parcare și a iluminatului public. În acest sens, în zonă urmează să fie amenajate 99 de locuri de parcare, din care 4 pentru persoanele cu dizabilități.

Se construiesc aproape 200 de locuințe, în Iași, pentru tinerii aflați în situație de risc. Acestea vor fi finalizate în luna iunie a anului 2026.