Se caută secretar într-o comună din județul Iași! Concursul are loc în luna mai
Pe data de 7 mai, Primăria comunei Ciortești oganizează un concurs pentru ocuparea funcției de secretar general al localității. Candidații care vor trece de proba scrisă vor susține și un interviu.
„Condiții de participare: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe juridice, administrative sau științe politice, studii universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă, vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de conducere: minimum 5 ani. Dosarele de concurs se depun la sediul autorității sau instituției publice organizatoare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului pe site-ul acesteia. Bibliografia, atribuțiile prevăzute în fișa postului, precum și alte date necesare desfășurării concursului se afișează pe pagina de internet a autorității sau instituției publice organizatoare, la secțiunea special creată în acest scop”, se arată în anunțul publicat de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), în cursul zilei de ieri.
În cazul în care candidații nu pot îndeplini condițiile, sunt acceptați și cei cu diplomă de licență în domeniile menționate.