Se caută inspectori în comunele din județul Iași! Concursul are loc luna viitoare

de: evelina.chitoroaga
04:00, 17 mart. 2020

Pe data de 16 aprilie, ora 10:00, Primăria comunei Movileni organizează un concurs pentru ocuparea funcției vacante de inspector superior la compartimentul Administrație Publică și Secretariat Administrativ. Concurenții vor susține și un interviu, în funcție de rezultatele de la proba scrisă.

„Condiții de participare: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalente în științe economice, minimum 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional superior. Dosarele de concurs se depun la sediul autorității sau instituției publice organizatoare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului pe site-ul acesteia. Bibliografia, atribuțiile prevăzute în fișa postului, precum și alte date necesare desfășurării concursului se afișează pe pagina de internet a autorității sau instituției publice organizatoare, la secțiunea special creată în acest scop”, se arată în anunțul publicat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), în cursul zilei de ieri.