Se apropie sfârşitul politic al lui Maricel Popa! PSD se reuneşte pentru a discuta despre rezultatele slabe din teritoriu
Încet, dar sigur se apropie sfârşitul politic al lui Maricel Popa. Partidul Social Democrat (PSD) se reuneşte în cursul zilei de 5 octombrie pentru a discuta despre rezultatele slabe din teritoriu. Potrivit unor surse, eşecul de la Iaşi al tandemului Maricel Popa- Camelia Gavrilă și Cristi Stanciu, nu va trece neobservat.
Aşa cum ne-am obişnuit, după fiecare alegeri, conducerea PSD centrală va lua decizii radicale referitoare la persoanele care au obţinut scoruri ruşinoase în judeţe. Marcel Ciolacu și-ar dori să scape de liderii care au pierdut voturile în teritoriu la alegerile din 27 septembrie.
Gabriela Firea a afirmat că nu se teme de demitere
Ajunsă la şedinţă, Gabriela Firea a declarat că nu se teme de demitere pentru că, conform acesteia, PSD-ul a obţinut un scor dublu faţă de alegerile europarlamentare:
„La Bucureşti am obţinut un scor dublu faţă de alegerile europarlamentare – 33% la Consiliul General şi 38% la primarul general. Dacă cineva îmi doreşte capul, eu îl pun pe tipsie. Nu m-am agăţat niciodată de funcţii şi e ultimul lucru pe care l-aş face. (…) Eu am primit 250.000 de voturi şi mulţumesc tuturor. A fost o distanţă de 30.000 de voturi faţă de contracandiat, în condiţiile în care 65.000 de voturi au fost nule. Au fost foarte multe vicii”, a declarat Gabriela Firea.
Marian Oprișan s-ar afla și el pe lista neagră a partidului
Pierzând rușinos județul Vrancea, Marian Oprișan mai este un lider care este vizat de o demitere. Se pare că baronul PSD Vrancea se confrunta cu un val de critici în interiorul partidului, critici care ar duce de la sine o demitere din poziţia pe care o deţine la nivel politic – judeţean.
Tandemul Maricel Popa- Camelia Gavrilă și Cristi Stanciu, în centrul atenţiei
Conform unor surse, tandemul Maricel Popa- Camelia Gavrilă și Cristi Stanciu se află în centrul atenţiei după scorul ruşinos luat de PSD la nivel de judeţ Iaşi. Odată fief social-democrat, PSD a pierdut lamentabil orașe mari din Iaşi. Vă aducem aminte faptul că Pașcaniul a fost pierdut de PSD, reprezentând o pierdere uriașă. Cauzele eşecului sunt multe, de la conducerea proastă a partidului de către Maricel Popă, până la impunerea unor candidaţi care nu au avut niciun impact asupra populaţiei. De menţionat este faptul că şi problemele penale cu care s-ar confrunta liderul PSD Iaşi au făcut ca oamenii să nu îl mai dorească pe funcţie.
În altă ordine de idei, un alt minus de remarcat este eşecul Spitalului Mobil de la Leţcani, o afacere dubioasă care încă nu este funcţională şi despre care reporterii BZI.RO au tras mereu un semnal de alarmă.
Atac la parlamentarii PSD Iași! Delir total al fostului președinte al CJ
Delir total al lui Maricel Popa, fostul președinte al Consiliului Județean Iași. După ce a pierdut lamentabil alegerile locale 2020, acesta a ajuns să dea vina pe cei din jurul său. Deși a cheltuit toți banii de campanie ai PSD Iași și bani de la Consiliul Județean Iași pe cultul personalității sale, Maricel Popa a aruncat vina în cârca parlamentarilor filialei. În plus, Popa i-a scos nevinovați de eșec pe Camelia Gavrilă și Cristian Stanciu, tocmai principalii artizani ai scorului penibil scos de formațiunea politică. Mai mult, Popa a ajuns să-l atace și pe președintele organizației municipale, Marius Ostaficiuc, cel care a și fost îndepărtat de pe locurile eligibile
Organizația PSD Iași se află în pragul unui adevărat dezastru. Ceea ce a fost odată cel mai important partid din Iași, a ajuns acum la un pas de dezintegrare. PSD Iași a fost tras în jos tocmai de Maricel Popa, fostul președinte al Consiliului Județean Iași, cel care a pierdut lamentabil alegerile locale 2020. Popa a ieșit ieri, 2 octombrie 2020, public pentru a căuta scuze în ceea ce privește eșecul electoral. Mai mult, s-a folosit de instituția Consiliului Județean Iași pentru acest lucru și a chemat doar ce jurnaliști a vrut el. I-a luat lângă el pe eterna perdantă Camelia Gavrilă și pe Cristian Stanciu, artizanii eșecului de la aceste alegeri locale.