Scriitorul Calistrat Costin a murit. Pe 30 ianuarie 2021, a împlinit 79 de ani

de: Cezar Bulgaru
09:39, 16 feb. 2021

Scriitorul băcăuan Calistrat Costin a murit pe 13 februarie 2021. Costinel Costin, pe numele real, a fost președinte al Uniunii Scriitorilor Bacău, secretar literar, consilier artistic şi director al Teatrului de Animaţie (1979-1985 şi 1997-2005) şi al Teatrului „Bacovia” din Bacău (1989-1996 şi 2001-2005).

Reputatul om de cultură a împlinit 79 de ani pe 30 ianuarie 2021.

Calistrat Costin a murit pe 13 februarie

Năsut pe 30 ianuarie 1942, în Bacău, omul de cultură provenea dintr-o familie de ţărani, cu mulţi copii. Calistrat a promovat cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi (1965), cu lucrarea de licenţă „Shakespeare în critică literară românească”.

Acesta a primit repartiţie ca asistent universitar la Institutul de Învăţământ Superior din Târgu Mureş (1965-1968). A renunţat la catedra în favoarea scrisului , încadrându-se ulterior la gazeta „Informaţia Harghitei” din Miercurea Ciuc, ca şef al Secţiei Cultura.

A debutat editorial în calitate de coautor, cu monografia caricaturistului Conastantin Jiquidi (Iaşi, 1970), după care a început colaborarea la revista „Ateneu”.

Costinel Costin a rămas în Bacău, unde a fost, pe rând, bibliotecar-bibliograf, asistent universitar, redactor al revistei „Ateneu”, secretar literar, consilier artistic, şi director de teatru (Teatrul de Animaţie „Licurici” şi Teatrul Dramatic „Bacovia”).

În cadrul celei de a cincea gale UNITER, din anul 1998, a primit „Premiul pentru management teatral” mulţumită modului în care a condus activitatea teatrului băcăuan.

Ce cărţi a scris Calistrat Costin

Calistrat Costin a murit sâmbătă, pe 13 februarie 2021. Acesta a lăsat în urma să o vastă activitatea culturală. Costinel Costin a scris scenarii şi dramatizări, a tradus piese de teatru, realizând peste 50 de premiere teatrale din literatura romană şi universală. Începând cu 1974, a publicat într-un ritm alert mai multe volume de poezii, proză, dramaturgie, traduceri, printre care: „Planete” (1974), „Augusta lumina” (1976), „La răspântii” (roman- 1979), „Satira duhurilor mele” (1980), „O anume fericire” (roman-1989), „Închis… pentru inventar” (1998), „Umor la gura ţevii” (2001), „Bârfitor la colţ de univers…” (2006), „Om fi greşit galaxia!” (2010).

Calistrat Costin a primit titlul de Cetăţean de onoare al Bacaului în anul 2018. Dumnezeu să îl ierte!

Actriţa Valeria Gagealov a murit

La inceputul lunii februarie, Romania a primit o veste ingrozitoare. Faimoasa actrita Valeria Gagealov a murit la vârsta de 89 de ani. Aceasta se afla în stare gravă de la începutul lunii februarie, după ce s-a infectat cu noul coronavirus, potrivit Antena 3. Acum trupul Valeriei Gagealov a cedat.

Portretul Valeriei Gagealov a fost reprezentat pe un timbru poștal emis de Romfilatelia în anul 2004 în cadrul emisiunii Stele de aur ale scenei și ecranului, menită să promoveze valorile cultural-artistice românești care au reușit să insufle dragostea pentru teatru și film.

Valeria Gagealov, parte din „Generația de aur”. Au fost emise atunci 12 timbre poștale dedicate Marilor Actori naționali considerați a face parte din Generația de aur a teatrului și filmului românesc; este vorba de Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Valeria Gagealov, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei, Marin Moraru, George Motoi, Sebastian Papaiani, Florin Piersic, Mitică Popescu, Sanda Toma și Olga Tudorache.

Tot la inceputul acestui an, omul de cultura francez Jean-Claude Carrière s-a stins din viata în somn, în locuinţa sa din Paris, a anunţat fiica scriitorului francez, Kiara Carriere.