Scos din minți că ospătarul nu i-a adus comanda imediat, un ieșean a făcut un adevărat circ într-un restaurant din Copou. „Domnul era cherchelit. A vrut să îl pocnească” – FOTO

de: Alexandra MAISNER
02:00, 30 apr. 2024

Un ieșean a fost scos din minți de ospătarul restaurantului La Conac, din Copou, din cauză că acesta nu i-a adus comanda la timp

Duminică, 29 aprilie 2024, de Florii, restaurantul La Conac, din Copou, a fost mai aglomerat ca de obicei. Tudor Bighiu a ieșit cu familia să ia masa, însă ceea ce ar fi trebuit să fie o seară liniștită s-a transformat într-un adevărat circ. Acesta s-a îmbrâncit cu ospătarul din cauza faptului că preparatele comandate nu au fost aduse la timp.

Scos din minți că ospătarul nu i-a adus comanda, ieșeanul Tudor Bighiu a făcut un adevărat circ în restaurant

Ieșeanul a povestit faptul că duminică, 29 aprilie 2024, a mers la restaurantul La Conac, unde patron este Daniel Gorbănescu, să ia masa împreună cu soția și alți doi prieteni. Din cauza faptului că băuturile și preparatele comandate au întârziat, acesta a cerut explicații ospătarului, care este și fiul patronului.

„Am fost, duminică, 28 aprilie 2024, eu cu soția mea și cu niște prieteni să luăm masa la restaurantul La Conac. Ni s-au adus meniurile, am comandat și au început să întârzie toate produsele. Adică, ne-au adus nouă berea, fetelor nu le-a adus limonada și ceaiul. După 15 minute, vine o limonadă, după alte 50 de minute vine și ceaiul. Am spus ospătarului că nu este normal. Acesta și-a dat ochii peste cap, a plecat.

Era băiatul patronului, nu știu cum îl cheamă. A trimis alt coleg, ne-a servit, și-a cerut scuze. Ne-a servit felul unu, felul doi. Doar că am sesizat că erau cruzi cartofii. I-am spus băiatului patronului că sunt cruzi și vine foarte greu mâncarea. Băiatul a început să râdă. Îi cerem o apă, ne aduce apa, se întoarce iar băiatul patronului, foarte ofticat, și îi explic: «Băi, mi-ai adus apă, dar nu mi-ai adus pahare.

Băi, băiatule, ce se întâmplă aici». Atunci a început să urle pur și simplu. Să urle și să gesticuleze, să scuipe. A început să spună că la ei în restaurant nu se vorbește așa. Dar eu nu i-am spus nimic, pur și simplu, am atras atenția că nu e normal ce face. Omul, pur și simplu, urla și gesticula, spunea că sunt doar doi oameni, are un singur om în bucătărie. I-am spus că nu îmi pasă, eu am venit aici să mă simt bine, nu mă interesează treburile lor, nu e treaba mea, că mie nu îmi taie jumătate din prețul meniului pentru că au doar un om în bucătărie”, a povestit clientul restaurantului, Ionuț Bighiu.

Conflictul s-a acutizat atunci când clientul a cerut nota de plată

După un schimb de replici între ospătar și client, situația a degenerat. Tudor Bighiu a fost împins de fiul patronului restaurantului în momentul în care acesta a vrut să îl lovească.

„La un moment dat, a plecat, am spus să merg, să plătesc. A început iar să urle la mine. I-am spus să îmi dea mai repede nota că vreau să plec. M-am ridicat de pe scaun, am sunat la poliție, la 112. Eram în telefon cu ei și m-au întrebat care e adresa. Atunci l-am întrebat pe fiul patronului: «Care e adresa de aici». Atunci el a răspuns: «Adresa e să o f*t pe mă-ta în c*r». A venit poliția, ne-a luat declarație, fiul patronului a declarat tot ce s-a întâmplat, cap-coadă, nu a omis nimic în declarație, a recunoscut tot. Au venit părinții și au început să îmi spună mie că băiatul e mic, are 20 de ani și că eu sunt mai mare. După, patronul mi-a spus că sunt cu un pas înainte și să discutăm a doua zi.

Eu îi spun că normal că sunt cu un pas înainte, că am căzut de prost, la care el îmi spune că nu, eu sunt cu un pas înainte că am băut. Eu am crezut că glumește, i-am spus: «Cred că glumiți, am băut 2 beri, am mâncat». Cum să spui așa? I-am spus: «Mă bucur că e băiatul dumneavoastră, bănuiesc că nu e nici angajat». El mi-a spus: «Nu e angajat, dar nici nu trebuie să fie angajat». Am să fac sesizare și la ITM, și la ANPC. Înainte să vină poliția, fiul patronului m-a împins și am căzut”, a povestit clientul restaurantului, Tudor Bighiu.

Un echipaj de la Secția 2 Poliție din Iași s-a deplasat la fața locului.

„La data de 28 aprilie a.c., Secția nr. 2 Poliție Iași a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat cu privire la faptul că a fost împins de către un alt bărbat în incinta unei societăți comerciale din municipiul Iași. Până la acest moment, nu a fost depusă plângere penală cu privire la cele sesizate”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Patronul restaurantului a anunțat clientul cu privire la timpul mai îndelungat de așteptare a preparatelor

Reporterii BZI au luat legătura cu Daniel Gorbănescu, patronul restaurantului La Conac, din Copou. Acesta a transmis faptul că în momentul în care Tudor Bighiu a făcut rezervarea i s-au adus la cunoștință timpii mai mari de așteptare a preparatelor cauzați de aglomerație.

„După cum se și vede, noi, aici, avem un altfel de afacere. Este o afacere de familie. Noi interacționăm cu oamenii, nu pentru că nu avem chelneri. Avem și studenți care ne ajută, dar ăsta a fost conceptul nostru, să fim în prima linie. Însă acest lucru vine la pachet și cu niște problemuțe. Este un procent, să spunem, de 5 la sută de oameni care vin la restaurant și în momentul în care vin consideră că e un act de sclavie, adică poți să îți permiți orice cu un chelner. Adică îți bați joc de el într-un fel de n-ai văzut așa ceva. Duminică au fost Floriile, după cum bine se știe, lumea a ieșit în oraș, a fost frumos.

E clar că a fost mai aglomerat decât de obicei. Asta înseamnă timp de întârziere, nu poți să îi aduci omului la minut. Domnul avea la activ câteva beri. Fiul meu nu a fost într-un club în viața lui, este un copil foarte liniștit, am doi copii. Eu cred că cel mai frumos proiect pe care îl pot avea oamenii sunt copiii, nu e despre averi, nu e despre absolut nimic. Domnul era cherchelit. Noi, având o experiență de peste 10 ani, știam că vor fi întârzieri, am comunicat inclusiv la telefon în momentul în care s-a făcut rezervarea. Din start, i-am comunicat omului special să preîntâmpinăm situații de genul acesta”, a transmis Daniel Gorbănescu.

Ieșeanul l-ar fi sfidat pe ospătarul restaurantului încă de la intrarea în locație

Daniel Gorbănescu a precizat faptul că Ionuț Bighiu a afișat o atitudine sfidătoare în fața fiului său.

„Domnul, când a venit, probabil, a uitat, a vrut să îi fie adusă comanda imediat. Acesta a afișat o atitudine de sfidare. Nu poți totuși să ștergi pe jos cu un om. Efectiv, clientul l-a scos din sărite. A vrut să sară la bătaie, a vrut să îl pocnească. Într-adevăr, fiul meu l-a împins și a căzut, dar de ce? Clientul a venit spre fiul meu să îi dea o palmă, iar în autoapărare, fiul meu, din reflex, l-a împins. Clientul era sub influența băuturilor alcoolice, iar situația s-a acutizat. Vreau să mai spun o dată, este scris și în meniu faptul că prepararea mâncării durează.

Ăsta mic, al meu, într-adevăr, a fost greșeala lui că i-a răspuns clientului, ar fi trebuit să evite. Una dintre neregulile pe care le-a mai scos în evidență clientul a fost faptul că porția de cartofi ar fi fost crudă. La noi, așa ceva nu se întâmplă, dar la fel, ca să fie evitat un conflict, nici nu am pus porția pe bon. Ăsta e riscul meseriei. Nu există, uneori, o limită de bun simț”, a adăugat Daniel Gorbănescu, proprietarul restaurantului.

Un ieșean a făcut un adevărat circ într-un restaurant din Iași, după ce ospătarul a întârziat cu comanda. Poliția a venit la fața locului.