Schimbări importante cu locurile de parcare din Iaşi! Cât vor plăti ieşenii pentru a-şi lăsa autoturismul în fața blocului

de: Alexandra MAISNER
02:00, 03 ian. 2024

Sunt anunțate noi schimbări în parcările din Iaşi. Comisia de Circulaţie din cadrul primăriei caută soluții pentru fluidizarea traficului

De când Iaşul este sufocat de aglomerație, Comisia de Circulaţie din cadrul primăriei caută soluţii pentru a decongestiona traficul. Astfel, în afara celor care necesită de urgenţă construirea unor rute alternative, municipalitatea ieşeană ar putea veni şi cu o serie de schimbări în ceea ce priveşte locurile de parcare publice şi rezidenţiale din Iaşi.

Schimbări în parcările din Iaşi! Toate locurile de parcare publice vor fi taxate

Pentru a fluidiza şi mai mult traficul, Primăria Iaşi ar putea implementa mai multe măsuri. Astfel, pentru încurajarea folosirii transportului în comun, toate locurile de parcare publice ar putea fi taxate, iar în zonele de reşedinţă vor fi emise abonamente pentru şoferii care locuiesc în zonă. Practic, Iaşul va fi împărţit pe zone.

„Este anormal. Iaşul a rămas singurul oraş în care există omul şi locul de parcare, în toate celelalte oraşe lucrul acesta funcţionează. De exemplu, în vestul ţării, în Târgu Mureş, Mediaş, Cluj, există zonare. Practic, tu îți plătești un abonament, ai un abțibild cu C1, Cantemir 1 şi îţi plăteşti un abonament pe o zonă întreagă din Cantemir. În aşa fel încât fiecare cetăţean ar putea să aibă un abonament pentru zona lui rezidenţială, iar peste tot ar putea fi câte un aparat de taxat, dar predominat cu plata prin sms.

Practic, toate locurile de parcare publice ar trebui să devină cu plată, astfel, când merg la serviciu, nu mai ocup un loc de parcare 8 ore sau, dacă vreau să îl ocup, trebuie să plătesc. Doresc să punctez faptul că abonamentele vor putea fi date doar în zonele rezidenţiale, în celelalte zone nu se dau abonamente, în sensul în care să nu te încurajeze să vii să parchezi maşina 8 ore în Păcurari pe baza unui abonament, stând la serviciu, ci să plăteşti 5 lei pe oră, dacă vrei să stai cu maşina acolo”, a transmis Radu Botez, membru Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi.

Numărul mijloacelor de transport în comun ar trebui dublat

Pentru ca lucrurile să funcţioneze, iar măsura să vină, într-adevăr, în sprijinul fluidizării traficului din Iaşi, Radu Botez susţine faptul că în paralel cu zonarea oraşului, eliberarea abonamentelor şi taxarea tuturor locurilor de parcare publice ar trebui suplimentat şi numărul mijloacelor de transport în comun.

„Însă lucrurile acestea ar trebui să vină în paralel cu mărirea numărului mijloacelor de transport în comun. Am avut, recent, o discuţie la CTP, se pare că numărul de autobuze era suficient, dar de când cu zona metropolitană, toată politica de trasee s-a dat peste cap, însă, după părerea mea, numărul de tramvaie care acum sunt cam 100 la stradă, ar trebui poate chiar dublat inclusiv cu tramvaie secondhand, pentru că, dacă nu avem fonduri extrabugetare, bugetul Iașului nu își permite să cumpere nici măcar un tramvai”, a adăugat Radu Botez, membru Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi.

Au fost anunţate noi schimbări în parcările din Iaşi. Acestea ar putea veni în sprijinul fluidizării traficului.