„Schimbarea începe în clasa mea!” – Mobilitate în cadrul proiectului Erasmus+KA1, „Școala incluzivă – Da, poți și tu! Școala ta, școala mea, școala noastră – YSYMO”
În perioada 21-29 august 2021, patru cadre didactice din Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” Iași au participat, alături de alte cadre didactice din România, Bulgaria, Spania, Letonia, Ungaria, Slovacia, la stagiul de formare „Special Needs in Education”, organizat la Split, în Croația.
Mobilitatea s-a derulat în cadrul proiectului Erasmus+KA1, „Școala incluzivă – Da, poți și tu! Școala ta, școala mea, școala noastră – YSYMO”, implementat de școala noastră până în martie 2022.
În cadrul stagiului au fost prezentate sistemele educaționale din țările participante, tema principală fiind educația incluzivă și competențele/abilitățile necesare profesorului secolului al XXI-lea pentru a răspunde nevoilor de învățare ale elevilor cu nevoi speciale – abilități pentru asigurarea succesului în învățare. Cadrele didactice și-au însușit informații despre gândirea critică, creativitate, dezvoltarea abilităților de autocontrol, exerciții și activități ce încurajează atenția, percepția, coordonarea și cooperarea, aplicabile grupelor de elevi ce includ și copii cu CES.
Colegii noștrii au învățat despre metodele de abordare a elevilor cu ADHD, cu autism și tulburări din spectrul autist, care sunt problemele sociale, emoționale, de comunicare și comportament cu care aceștia se confruntă. Un obiectiv important a fost identificarea strategiilor pozitive și practice pentru a îmbunătăți interacțiunea cu părinții și implicarea familiei în școala incluzivă. Rolul profesorului este să observe, să cunoască și să încurajeze copilul, să colaboreze activ cu echipa de specialiști din școală pentru a facilita comunicarea și creșterea încrederii în sine a copilului cu nevoi speciale.