Schimbare majoră la examenul auto în 2024. Se va introduce o nouă probă
Schimbare majoră la examenul auto în 2024. Cei care vor sî obțină permisul de conducere sunt nevoiți să facă față unui alt set de reguli. În acest an, la examenul auto se va introduce o nouă probă.
Schimbare majoră la examenul auto în 2024
Nu doar procedura de obținere a permisului a fost schimbată, dar s-a introdus și o nouă probă pe care viitorii șoferi trebuie să o treacă.
Parlamentul European a aprobat recent un set de noi reguli care îi vor afecta în mod direct pe conducătorii auto din întreaga Uniune Europeană. Noile propuneri sunt concepute pentru a ridica standardele și pentru a reglementa mai bine sectorul transportului rutier la nivel european.
Modificările aduse examenului auto includ introducerea și altor probe practice precum condusul în condiții de zăpadă și polei, utilizarea sigură a telefonului mobil, conștientizarea unghiurilor moarte și folosirea sistemelor de asistență pentru șofer. Toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, vor trebui să respecte aceste cerințe.
Ce trebuie să știe cei care vor să obțină permisul de conducere
Persoanele vor avea posibilitatea să susțină examenul scris în orașe diferite de cel de reședință. De asemenea, timpul de așteptare între examenul teoretic și cel practic va fi redus.
„Proba teoretică de verificare a cunoştinţelor pentru obţinerea permisului de conducere se poate susţine la orice autoritate competentă de pe teritoriul României cu respectarea condiţiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc.”, arată actul normativ.
Conform noului proiect de lege viitorii șoferi pot susține examenul teoretic în orice localitate din țară. Examenul teoretic pentru categoria B constă în 26 de întrebări, iar aplicantul trebuie să răspundă corect la cel puțin 22 dintre acestea. Proba se desfășoară în format digital, iar rezultatul este comunicat imediat la finalul examenului, prin calificativele „admis” sau „respins.” Tot în Codul rutier 2024 se mai prevede faptul că „pregătirea teoretică și practică pentru obținerea permisului de conducere va fi structurată pe module și va fi recunoscută reciproc de către unitățile autorizate în domeniu.”
De asemenea, proiectul de act normativ propune extinderea numărului de ore de instruire practică la minimum 45 de ore și permite realizarea examenului pentru obținerea permisului și de către examinatori persoane fizice atestate de autoritatea competentă.
Recent, au fost anunțate schimbări și pentru șoferi. Noul Cod Rutier prevede ca toți conducătorii auto să dețină un kit de siguranță, iar lipsa acestuia poate atrage sancțiuni considerabile. Kitul de siguranță care nu trebuie să lipsească din mașină conține o trusă medicală auto, vestă reflectorizantă, triunghi reflectorizante și stingător auto. O nouă lege din Codul Rutier îi vizează și pe pietoni. Pietonii nervoși care lovesc mașinile atunci când șoferii nu le oferă prioritate pot fi acuzați de distrugere, iar pedepsele nu sunt de neglijat. Tot la distrugere se pot încadra și cei care vandalizează un vehicul parcat neregulamentar.