Scene înfiorătoare la un târg științific din Cluj-Napoca! Două fete au fost arse pe față și mâini

de: Denisa Madalina
21:00, 12 oct. 2024

Un echipaj SMURD și un echipaj al serviciului de ambulanță județean Cluj au fost solicitate pentru a acorda asistență medicală pentru două minore, în vârstă de 7 și 11 ani, care au suferit arsuri la nivelul feței și a mâinilor, informează ISU Cluj, potrivit Mediafax.

Incidentul s-a întâmplat după ce acestea au asistat la un experiment demonstrativ de la un târg științific, la un eveniment public care a avut loc într-un parc, de pe strada Teodor Mihali, din Cluj-Napoca.

Cele două fete au fost transportate la spital

Totul s-a întâmplat sâmbătă, în jurul orei 14:00

La momentul sosirii echipajelor la fața locului, copii erau cooperanți și aveau o stare generală bună.

Cele două minore au fost consultate, iar ulterior au fost duse la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.