Scene incredibile! Iată cum se sărbătorește, la Iași, obținerea permisului auto! Un tânăr și-a stropit Mercedes-ul cu vin spumant în fața Palatului Culturii – FOTO/VIDEO
Andy și-a luat permisul de conducere. Cine este Andy? Ei bine, este un tânăr din Iași, urmărit de aproape 50.000 de persoane pe TikTok. Ziua, în amiaza mare, tânărul de etnie romă a parcat un Mercedes în fața Palatului Culturii, a desfăcut o sticlă de vin spumant și a stropit „bolidul” și permisul de conducere.
Cum acest eveniment trebuia văzut de cât mai multe persoane, tânărul a fost filmat, iar imaginile au ajuns pe TikTok, unde au fost apreciate de sute de persoane. În orice caz, pentru romii din Iași, Palatul Culturii a devenit un fel de loc de întâlnire. La începutul acestui an, aceștia s-au adunat în fața Palatului Culturii din Iași și au dat o mică petrecere. Când este vorba despre opulență, nu au limite. De aceea au scos o masă în parcarea din fața Palatului, pe care au așezat diferite preparate din carne, fructe, prăjituri și băuturi alcoolice.
Au început să mănânce și să bea chiar sub ochii trecătorilor ce se uitau uimiți. Din portbagajele mașinilor de lux mai scoteau, din când în când, câte ceva „de-ale gurii”. Pentru ca „valoarea” să fie observată de toată lumea, nu doar de trecători, s-au filmat și fotografiat, iar imaginile au ajuns în mediul online.
Romii din Iași, creatori de conținut
Aproape că nu este rom din Grajduri care să nu aibă cont pe rețelele de socializare. Acolo postează periodic fel de fel de filmulețe sau fotografii. Imaginile surprinse de ei ajung pe TikTok și strâng sute de reacții. Unii dintre tinerii din Grajduri au zeci de mii de urmăritori pe rețelele de socializare și peste un milion de aprecieri. Trebuie precizat că romii din comuna ieșeană Grajduri sunt unii dintre cei mai înstăriți din țară.
Conduc mașini scumpe și se „împodobesc” cu kilograme de aur atunci când vor să iasă în evidență. Banii îi au din afaceri mai mult sau mai puțin legale. Periodic, organele statului îi mai „vizitează” în cadrul diferitelor dosare penale. De regulă, romii obțin bani frumoși din afaceri cu fier vechi sau materiale de construcții, iar mulți dintre ei au moștenit aur din bătrâni. Unele familii au zeci sau sute de monede de aur. Fiecare bucată costă aproximativ 1.000 de euro, iar asta le oferă o stabilitate financiară uriașă. Totuși, poate că aceste întâlniri ale țiganilor din Grajduri, „înecate” în mâncare și băutură, ar trebui să fie organizate în alte locuri, nu chiar în fața unui simbol, cum este Palatul Culturii din Iași.
Obținerea permisului de conducere la Iași, sărbătorită pe TikTok
Una dintre cele mai cunoscute pirande din Iași este Anabela și face parte din comunitatea de romi de la Grajduri. Recent, Anabela, prințesa țiganilor, a împlinit 18 ani și face furori pe TikTok. Tânăra face parte dintr-una dintre cele mai înstărite familii din comună, iar un asemenea eveniment nu putea trece neobservat. Anabela a sărbătorit majoratul într-unul dintre restaurantele de lux din București, chiar lângă Arcul de Triumf.
Îmbrăcată într-o rochie albastră, a purtat mai multe bijuterii, iar pe rețelele de socializare a încărcat fotografii în care apare cu un buchet uriaș de trandafiri în brațe. Tânăra iese în evidență prin ținutele pe care le poartă. Mereu sunt luxoase și sclipitoare, așa cum purtau adevăratele prințese. Iată că obținerea permisului de conducere, la Iași, este sărbătorită pe TikTok.